Visul lui Ionuţ Lupescu: o nouă generaţie de aur. Ce l-a determinat să lase „traiul bun“ din Elveţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o postare pe Facebook, Ionuţ Lupescu vorbeşte despre motivele care l-au determinat să intre în cursa pentru preşedinţia FRF.

"Multă lume m-a întrebat de ce candidez, de ce am lăsat ”traiul bun” din Elveţia pentru a mă întoarce acasă. Mărturisesc că mi-a fost greu să dau un singur răspuns. O să încerc unul, aici. A fost vorba despre a mă întoarce acasă pentru a juca, din nou, în echipa României. Este bine afară, am învăţat multe la UEFA, am condus proiecte extraordinare, dar tot aici bate mingea cel mai tare. Vin cu dorinţa de a readuce fotbalul acolo unde a fost: în inimile oamenilor.

În această competiţie, nu sunt doar reprezentantul a ceea ce presa a numit ”Generaţia de aur”. Mă identific cu fotbaliştii acestei generaţii, cărora le mulţumesc şi pe această cale pentru sustinere, sunt unul dintre ei. Acum este însă nevoie nu doar de noi, ci de toţi cei care pot pune umărul şi capul la relansarea fotbalului românesc.

Vreau să fiu reprezentantul tuturor. Şi al cluburilor şi al antrenorilor talentaţi şi al arbitrilor corecţi şi al reprezentanţilor din teritoriu, de la toate nivelurile. Să ne aşezăm toţi la aceeaşi masă şi să relansăm fotbalul românesc. Să fim cu toţii reprezentanţii unei viitoare generaţii de aur.

Acesta este visul meu", a scris Ionuţ Lupescu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite