Viitorul şi Braşov s-au salvat cu mari suspiciuni de blat! Lista "neagră" a meciurilor dubioase din Liga I

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jucătorii Timişoarei au ieşit plângând de pe teren FOTO Mediafax
Jucătorii Timişoarei au ieşit plângând de pe teren FOTO Mediafax

Ultima etapă din Liga I le-a trimis pe ACS Poli Timişoara şi pe Săgeata Năvodari în Liga a doua, alături de Corona Braşov şi de Vaslui, care n-a luat licenţa.

Toate meciurile din etapa a 34-a în care au fost implicate echipele aflate în lupta pentru retrogradare au mirosit urât.
Viitorul lui Hagi avea nevoie de o victorie cu Ceahlăul pentru a-şi salva pielea din nou, şi emoţiile au durat fix 5 minute, până când Mitriţă a marcat singurul gol al meciului. În tribune, “Regele” se plimba nervos, dădea teatral indicaţii şi striga la jucători, călcându-şi chiar el peste principiul de “a lăsa antrenorii să-şi facă treaba”.
În celelalte meciuri, Săgeata şi Timişoara şi-au câştigat partidele, tot fără palpitaţii, iar Mediaşul şi Braşovul au făcut egalul care le convenea de minune, în condiţiile rezultatelor din Banat şi de la Constanţa. De “păcălici” au căzut Poli şi Săgeata, pentru că FC Braşov era avantajată de rezultatele directe în clasamentul care s-a făcut în trei, cu echipele care au strâns 38 de puncte. Interesant este că dacă timişorenii nu ar fi câştigat meciul cu Chiajna, atunci Braşovul ar fi căzut, iar Săgeata s-ar fi salvat.
Horoba : “N-a fost blat, ci o înţelegere”
În ultimele minute ale jocului dintre Gaz Metan şi FC Braşov, ambele echipe erau satisfăcute de scorul egal, şi au pus în scenă o piesă de teatru plictisitoare şi de prost gust, în numele interesului personal. Dacă jucătorii de la Săgeata au sperat până în ultima secundă, aşezându-se în genunchi în faţa unui telefon, pentru a urmări deznodământul partidei de la Mediaş, timişorenii şi-au dat seama imediat că soarta lor e decisă. “Nişte blatişti!”, a strigat antrenorul lui Poli, Dan Alexa, în drum spre vestiare. “Mi s-au părut suspecte meciurile Viitorul – Ceahlăul şi Gaz Metan – FC Braşov. A fost o parodie tot ce s-a întâmplat. Trebuie să fii tâmpit să crezi că la jocurile astea n-a fost blat”, a mai spus Alexa.
Ioan Horoba, preşedinte la Gaz Metan Mediaş, admite ipoteza unei “convenţii” între jucătorii echipei sale şi cei de la FC Braşov: “N-a fost aranjament, dar cred că fotbaliştii s-au înţeles între ei, după ce Braşovul a egalat”.
Hagi nu vrea play-off
Este pentru al doilea an la rând în care Viitorul îşi asigură prezenţa în Liga I în urma unor meciuri jenante. Echipa lui Hagi a strâns 13 puncte din 18 în ultimele 6 etape, iar jocurile cu Vaslui, Petrolul sau Ceahlăul au mai ciobit din statuia “Regelui”. Antrenorul-patron al Viitorului a sesizat pericolul pe care-l reprezintă un sistem cu 14 echipe şi play-out şi s-a declarat total împotriva aprobării acestei idei: “Noi nu l-am votat, am fost singurii. Eu cred în 18 echipe, fotbalul e un sport de masă, România are 23 de milioane de locuitori. Nu avem play-off în campionatele mari, România nu a jucat niciodată cu play-off şi a cîştigat Liga Campionilor”.
decl

Avem un Departament de Integritate şi Antifraudă de la care aşteptăm rapoarte Răzvan Burleanu, preşedinte FRF

Meciuri dubioase
Etapa Joc
34 Gaz Metan – FC Braşov 1-1
34 Săgeata – CFR Cluj 2-1
34 Viitorul – Ceahlăul 1-0
34 ACS Poli – Chiajna 1-0
32 Săgeata – Concordia 4-0
32 FC Vaslui – Oţelul 1-4
32 Viitorul – Petrolul 2-0
30 FC Braşov – Dinamo 2-0
29 „U“ Cluj – FC Vaslui 1-0
29 Pandurii – ACS Poli 0-1
26 FC Vaslui – Viitorul 0-1

Cu câte puncte s-a căzut în anii precedenţi
2013: Chiajna 33*, Turnu Severin 32, Iaşi 25, Bistriţa 18
2012: Târgu Mureş 35, Voinţa Sibiu 32, Sportul 30, Mioveni 12
2011: Univ. Craiova 30, Brăneşti 25, Urziceni 25, Sportul 23*
2010: Pandurii 34*, Iaşi 31, Ceahlăul 28, Alba Iulia 26
*Echipele respective au reuşit, din diverse motive, să rămână în Liga I

Ion Timofte, preşedinte ACS Poli Timişoara: „A fost circ la Mediaş”


Timişoara a retrogradat. Cine e de vină?
Prima vină e chiar a Timişoarei, pentru că nimeni n-a împiedicat-o să câştige meciurile cu FC Braşov, Corona sau Ceahlăul. Pe de altă parte, nu pot să trec peste ce s-a întâmplat la Mediaş, a fost un circ total.
Circ total, adică a fost blat?
Rămân la termenul meu - circ. A văzut toată lumea ce s-a întâmplat acolo, la Mediaş, a fost de cascadorii râsului. 
Şi la Viitorul cu Ceahlăul?
Vă spun sincer că n-am văzut meciul, dar cosider că cei de la Ceahlăul au desconsiderat competiţia. De ce? Pentru că au trimis în vacanţă jucători de bază ai echipei. Nu zic că cei care au jucat nu meritau sau că nu fac parte din lor, dar nu e normal să le dai vacanţă unor fotbalişti.
E al doilea an în care numele lui Gică Hagi e asociat cu astfel de meciuri...
E treaba lui, proiectul lui şi meritul lui că a făcut o echipă tânără, de perspectivă. Nu l-aş acuza pe Gică Hagi pentru acest rezultat, cred că Ceahlăul e de vină,.
Ce faceţi de la anul?
Jucăm în Liga a doua, promovăm după un an şi ne facem o echipă puternică, să nu mai trecem prin astfel de emoţii.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite