Sorana Cîrstea, făcută praf de presa internaţională: „A bătut-o soarele în cap!“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorana Cîrstea şi-a pătat imaginea prin ce a făcut la Melbourne
Sorana Cîrstea şi-a pătat imaginea prin ce a făcut la Melbourne

Sportiva de 30 de ani a „reuşit“ să-şi umbrească parcursul destul de bun de la Grampians Trophy, unde a bătut-o pe Belinda Bencic (12 WTA), în drumul ei spre o calificare remarcabilă în sferturi.

Sorana Cîrstea a pierdut, sâmbătă, atât meciul de pe teren, cu Ann Li (99 WTA), cât şi pe cel cu bunul simţ. Iar asta pentru că descărcarea ei nervoasă la adresa antrenorului Adrian Cruciat n-are nimic în comun cu o întrecere sportivă. Şi nici nu poate fi justificată prin presiunea meciului, având în vedere că Grampians Trophy a fost un turneu de pregătire, de mâna a treia. Drept dovadă, organizatorii au luat decizia de a anula finala, din lipsa de timp şi din cauza programului încărcat, în condţiile în care Australian Open (08-21 februarie) bate la uşă.

Revenind la Sorana, ea s-a făcut de râs, la Melbourne, iar incidentul din timpul meciului cu Ann Li a ajuns în presa internaţională. T.online.de, tennislegend.fr, bolaamarela.pt şi welovetennis.fr au scris despre gestul şocant comis de Cîrstea.

Iar cea mai dură concluzie, una ironică, au tras-o cei de la welovetennis.fr: „Sorana a cerut avertisment pentru antrenorul ei! Cu siguranţă, a uitat că, dacă arbitrul îl va avertiza pe antrenorul ei, automat, trebuie să o avertizeze şi pe ea, potrivit regulamentului. Pare că soarele a bătut-o în cap în Australia“.

CITEŞTE ŞI:

Cine e Adrian Cruciat, antrenorul umilit de Sorana: Cîrstea l-a batjocorit şi în trecut VIDEO

VEZI CUM S-A COMPORTAT SORANA CÎRSTEA PE TEREN

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite