VIDEO Serena, „turbată“: Discursul lui Williams după o finală explozivă pierdută la US Open. Acuze grave de discriminare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serena Williams are două finale de Grand Slam de când a revenit în circuitul feminin după naştere, însă cea de la US Open nu doar că nu i-a adus vreo bucurie, ci a transformat-o într-un car de nervi.

Serena Williams îl va ţine minte pe arbitrul Carlos Ramos pentru restul vieţii! Iar asta pentru că portughezul i-a stricat, în mare parte, finala de la US Open. 

Scandalul a pornit după, în primul game din setul doi, arbitrul a avertizat-o pe Serena. De ce? Pentru că a considerat că, printr-un gest discret, antrenorul Patrick Mouratoglou a sfătuit-o pe Williams să urce mai mult la fileu. „Eu nu trişez pentru a câştiga. Prefer să pierd. Poate nu ştii asta. Îmi datorezi scuze“, a fost replica iniţială a fostului lider mondial.

Williams n-a reuşit să treacă peste acest moment şi, după câteva game-uri, a revenit la cearta cu arbitrul de scaun pe care l-a făcut „hoţ“. Pentru această remarcă, a primit al treilea avertisment, a pierdut un game din oficiu, iar Osaka s-a dus de la 4-3 la 5-3! Într-un final, japoneza a câştigat finala cu 6-2, 6-4.

Imediat după meci, Serena Williams a avut un discurs extrem de dur, insinuând inclusiv că a fost discriminată pentru că e femeie.

Ce a spus Serena Williams?

*Sunt mulţi bărbaţi aici care au spus mai multe lucruri şi pentru că sunt bărbaţi n-au păţit nimic.

*Nu vreau să fiu nepoliticoasă. Nu vreau să răspund la întrebări. Ea (n.r. - Naomi Osaka) a jucat bine. E prima ei victorie într-un turneu de Grand Slam. Vreau să facem acest moment cel mai uşor posibil. Felicitări, Naomi! 

*Nu o mai huiduiţi pe Naomi. A fost un an dificil pentru mine. Sper să mai vin aici şi la anul.

CITEŞTE ŞI:

VIDEO Serena a ameninţat-o cu moartea! Williams, trecut întuneric la US Open. Şi controalele antidoping au scos-o din sărite

VIDEO Gestul care a aruncat în aer finala de la US Open: Antrenorul Serenei a recunoscut tot după terminarea meciului

VIDEO Serena, explicaţii penibile: Cum şi-a justificat comportamentul şi ce reacţie a primit din partea jurnaliştilor

VEZI DISCURSUL LUI WILLIAMS DUPĂ TERMINAREA MECIULUI

VEZI CE A SPUS SERENA WILLIAMS LA CONFERINŢĂ

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite