VIDEO Rugby: a "tras" sau nu arbitrul român pentru belgieni în meciul cu Spania? Ibericii se contrazic

VIDEO Rugby: a

Vlad Iordăchescu a acuzat de jucătorii spanioli (în galben) FOTO Guliver Getty Images

Naţionala de rugby a României s-a calificat la Cupa Mondială din Japonia după ce Belgia a întrecut Spania, scor 18-10.

Partida de la Bruxelles a fost arbitrată de bucureşteanul Vlad Iordăchescu, iar spaniolii s-au năpustut la final asupra acestuia, considerând că a avantajat echipa gazdă. 

Două lucruri trebuie precizate: în rugby nu există suspiciuni de corectitudine în privinţa arbitrilor, de aceea delegarea unui român la un meci care avea implicaţii asupra calificării României nu e ceva anormal. 

În al doilea rând, ce au făcut spaniolii la final nu prea se întâmplă în rugby. 

În orice caz, spaniolii au avut viziuni diferite despre ce s-a întâmplat la Bruxelles  Antrenor lor, Santiago Santos, a declarat: "Arbitrul a întrerupt meciul foarte des. Jocul nostru a fost oprit mereu, în avantajul belgienilor. Diferenţa între loviturile de pedeapsă acordate nouă a fost mare. Când încercam să revenim în meci eram mereu opriţi".

Pe de altă parte, căpitanul spaniolilor, a recunoscut că vina le aparţine în primul rând jucătorilor, care n-au fost capabili să întreacă o naţională inferioară: "Sunt căpitan şi trebuie să-mi cer scuze pentru persecuţia arbitrului. Ceea ce s-a întâmplat nu corespunde nici sportului, nici valorilor pe care le posedă această echipă".

Mai trebuie spus că spaniolii au beneficiat de un ajutor mare din partea arbitrului în meciul cu Rusia, când "urşilor" nu li s-au acordat un eseu valabil, care le-ar fi permis să egaleze. 

Spaniolii fac reclamaţie

Federaţia Spaniolă de Rugby (FER) a anunţat că va depune o reclamaţie la Rugby Europe pentru a se analiza arbitrajul lui Vlad Iordăchescu la meciul dintre echipa Spaniei şi cea a Belgiei, scor 18-10 pentru belgieni, rezultat de care a beneficiat România, care s-a calificat la Cupa Mondială.

“FER va depune reclamaţie la Rugby Europe (RE) şi la World Rugby astfel încât Comisia de Arbitri a RE să vadă înregistrarea video a meciului şi să decidă dacă prestaţia arbitrului a fost părtinitoare deliberat, pentru favorizarea României, iar dacă a fost astfel să acţioneze în consecinţă”, se arată pe site-ul ferugby.es.

Federaţia menţionează că luna trecută i-a cerut fără succes preşedintelui Comisiei de Arbitri a Rugby Europe, Patrick Roben, să schimbe brigada de arbitri de la meciul Belgia – Spannia, având în vedere faptul că România avea nevoie de o înfrângere a Spaniei pentru a se califica la CM.

Federaţia Europeană de Rugby a anunţat că va aduce mai multe lămuriri după ce specialiştii vor urmări partida de la Bruxelles. "În urma meciului dintre Belgia şi Spania, care a avut loc la Bruxelles, Rugby Europe doreşte să facă următoarele precizări. Rugby Europe a selecţionat întotdeauna cei mai buni arbitri internaţionali, indiferent de competiţie, contribunind la dezvoltarea unor arbitri internaţionali europeni foarte buni. La fel ca pentru toate competiţiile internaţionale importante, delegările pentru Rugby Europe Championship s-au făcut înaintea turneului, de un comitet independent şi neutru de specialişti (niciun membru al conducerii Rugby Europe). Această selecţie a fost revăzută şi confirmată în timpul turneului, pe baza performanţelor arbitrilor la nivel internaţional. Chiar dacă înţelegem că rezultatul meciului deschide discuţii pasionante, Rugby Europe nu îşi permite să judece performanţa arbitrajului până când nu va fi făcută o analiză completă a întâlnirii. Aceasta este procedura obişnuită la fiecare meci", se arată în comunicatul citat.

Momentul în care spaniolii se năpustesc pe arbitrul român

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: