VIDEO România, o echipă Contrafăcută: Spania a sfâşiat o naţională de tot râsul, la capătul unui meci cumplit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spania a ţinut să câştige pe „Wanda Metropolitano“ pentru a fi cap de serie la tragerea la sorţi pentru grupele Euro 2020. Iar misiunea ibericilor a fost uşurată de alegerile ridicole ale lui Cosmin Contra, aflat la ultimul său meci ca selecţioner.

Cosmin Contra a vrut parcă să se asigure că va părăsi echipa naţională după un meci memorabil! Unul despre care se va vorbi şi peste ani, ce-i drept, doar atunci când sunt amintite cele mai oribile partide ale tricolorilor din istorie!

Numai aşa se explică cum de selecţionerul s-a gândit să schimbe jumătate din echipă faţă de partida cu Suedia şi să arunce în luptă nişte fotbalişti care nu joacă nicăieri! Au ieşit din primul 11, Bancu, Mogoş, Deac, Keşeru şi Mitriţă şi au intrat Toşca, Coman, Benzar, Răzvan Marin şi Ianis Hagi, ultimii trei nişte „clienţi fideli“ ai băncilor de rezerve la Lecce, Ajax şi Genk!

Rezultatul acestor „inspiraţii“ tehnico-tactice? Probabil, cea mai ruşinoasă primă repriză oferită de echipa naţională în ultimul deceniu! Pur şi simplu, pe „Wanda Metropolitano“ s-a desfăşurat un Tom şi Jerry în varianta fotbalistică, cu jucătorii români alergând pe tot terenul, cu limba scoasă, după obiectul muncii!

În primele 45 de minute, raportul posesiei a fost unul devastator în favoarea gazdelor: 75% - 25%! Iar românii au reuşit doar 114 pase corecte, comparativ cu cele 426 ale spaniolilor!

Ce putea ieşi în aceste condiţii decât un măcel fotbalistic? 4-0 la pauză (Ruiz 8, Gerard Moreno 33, 43 şi Rus 45-autogol). Şi, pe lângă cele patru goluri, ibericii au avut şi o bară şi un gol anulat!

România? Ridicolă! Fără idei, fără vlagă, fără spirit de luptă. O echipă debusolată care s-a apropiat o dată de buturile lui Kepa, atunci când Inigo Martinez a făcut o gafă uriaşă, permiţându-i lui Puşcaş să şuteze pe poartă (12), şi încă o dată în minutul 28, atunci când Florinel Coman ar fi trebuit să primească penalty la 1-0 pentru Spania.

La pauză, în toată Europa, doar în două meciuri se marcaseră câte patru goluri: Spania - România 4-0 şi Italia - Armenia 4-0! Până şi Gibraltar a rezistat mai bine în faţa Elveţiei, fiind condusă doar cu 1-0 la pauză!

Cum a intervenit Cosmin Contra la capătul acestui dezastru? A trimis pe teren aceeaşi echipă, semn că, în viziunea sa, totul a fost OK! Rezultatul? Spania a „sufocat“ România în propria jumătate, iar Morata a nimerit bara în minutul 55. Abia după această fază, Contra s-a trezit: Coman a fost înlocuit de Mitriţă. Au urmat schimbările lui Răzvan Marin şi Ianis Hagi, în locurile lor intrând Cicăldău, respectiv Dan Nistor. 

Până la urmă însă, nu schimbările lui Contra au salvat România de o catastrofă şi mai mare, ci faptul că spaniolii au luat, pur şi simplu, piciorul de pe acceleraţie şi s-au mulţumit să „confişte“ mingea.

Totuşi, repriza nu se putea încheia, parcă, fără încă un gol spaniol, iar acesta a venit în minutul 90+1 prin Mikel Oyarzabal. S-a terminat 5-0. Spania merge la Euro 2020, alături de Suedia, în timp ce România şi Norvegia se pregătesc pentru barajele Ligii Naţiunilor. Cu o precizare importantă însă: la ce joacă acum România, nu s-ar califica, probabil, nici pentru competiţia „Fotbal pe uliţă“, care a fost înfiinţată de actuala conducere FRF!

Rămâne de văzut dacă succesorul lui Contra va reuşi să „resusciteze“ o naţională aflată, momentan, în „moarte clinică“.

CITEŞTE ŞI:

FOTO România, călcată în picioare în presa spaniolă: Ce notă a primit decarul Ianis Hagi în „Marca“

FOTO România a ajuns de râsul internetului: Cele mai bune glume după dezastrul cu Spania

România, o ruşine istorică: De când nu se mai întâmplase ca naţionala să ia patru goluri într-o singură repriză

România s-a umplut de penibil, acum o ia de la capăt: Vineri, „tremurăm“ în aşteptarea adversarului de la baraj

Cosmin Contra a demisionat de la echipa naţională: Discurs lacrimogen la plecare

Ianis Hagi vede şi partea bună a lucrurilor din eşecul României. Ce a declarat decarul naţionalei

Nicuşor Stanciu, cu capul plecat, după meciul pierdut categoric în faţa Spaniei. Ce crede că trebuie să se schimbe

Reacţia lui Florinel Coman, după ce jucătorii naţionalei au fost acuzaţi de lipsă de mentalitate şi atitudine

EXCLUSIV Boloni, îngrozit de decăderea fotbalului românesc: „E dureros, revoltător, înfiorător!“

VEZI REZUMATUL MECIULUI

Preliminarii Euro 2020, grupa F

Luni

Spania – România 5-0

Suedia – Feroe 3-0

Malta – Norvegia 1-2

Clasament

1. Spania 10 8 2 0 31-5 26p

2. Suedia 10 6 3 1 23-9 21p

3. Norvegia 10 4 5 1 19-11 17p

4. România 10 4 2 4 17-15 14p

5. Feroe 10 1 0 9 4-30 3p

6. Malta 10 1 0 9 3-27 3p

*Spania şi Suedia s-au calificat la Euro 2020

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite