VIDEO Poveştile Jocurilor Olimpice: steagul Mexicului e purtat de un prinţ german de 55 de ani!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul Hubertus of Hohenlohe-Lagenburg este cel mai vârstnic participant la Olimpiada de iarnă de la Soci. El va fi singurul reprezentat al Mexicului la Jocuri.

Hubertus of Heohenloe-Lagenburg este fiul prinţului Alfonso şi al prinţesei Ira de Furstenberg, o familie princiară germană nici înstărită, nici renumită. În 1959, tatăl personajului nostru lucra la o fabrică Volswagen din Mexico City când a venit pe lume Hubertus. Acesta a primit cetăţenia ţării din America Centrală, după care s-a mutat în Spania şi mai apoi în Austria, unde se îndeletnicea cu muzica, fotografia şi, bineînţeles, schiul.

Va participa la a 6-a Olimpiadă. O dată a fost "lucrat" de Federaţie

În 1981, Hubertus a înfiinţat Federaţia Mexicană de schi pentru ca în 1984 să-şi reprezinte ţara la Jocurile Olimpice de iarnă de la Sarajevo. Rezultatele n-au strălucit, dar schiorul cu viţă nobilă a continuat să poarte de unul singur drapelul Mexicului. Şi în 88, şi în 92, şi în 94. S-a calificat şi pentru Olimpada de la Torino (2006), dar mexicanii au decis că n-are rost să-l mai trimită pe Hubertus pe pârtiile italiene.
În 2007, prinţul nostru şi-a rupt piciorul şi părea că totul e terminat. N-a fost finalul carierei, pentru că Hubertus s-a reîntors triumfător la Vancouver, pentru Olimpiada din 2010. Avea 51 de ani, era cel mai vârstnic concurent şi cânta pop rock sub numele de Andy Himalaya sau Royal Disaster.

La Soci, prinţul e din nou singur în echipa „tricoloră” a Mexicului şi concurează în proba de slalom cu o costumaţie inedită, asemănătoare cu cea a unui mariachi.
Hubertus, care a împlinit superba vârstă de 55 de ani pe 2 februarie, va intra pe locul doi în topul celor mai bătrâni sportivi din istoria Jocurilor Olimpice de iarnă. Primul, suedezul Carl August Krolnlund,  avea 58 de ani în 1924 când cucerea medalia de argint cu echipa de curling a statului galben-albastru la Olimpiada de la Chamonix.

Melodie interpretată de prinţul Hubertus pe imagini din cariera sa

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite