VIDEO Nike le-a adus pe Halep şi Şarapova faţă în faţă: Imagini fabuloase de la un meci demonstrativ

VIDEO Nike le-a adus pe Halep şi Şarapova faţă în faţă: Imagini fabuloase de la un meci demonstrativ

Simona Halep a spus, nu o data, că nu se află în relaţii bune cu Maria Şarapova, lăsând de înţeles că rusoaica e cu nasul pe sus. Acum însă, cele două au fost nevoite să aibă o întâlnire „comercială“.

Dintre toate rivalele Simonei Halep din circuitul WTA, probabil, Maria Şarapova (87 WTA) e cea mai antipatică pentru publicul din România. 
 
Iar asta pentru că, în 2014, rusoaica a învins-o pe „Simo“ în finala de la French Open. Atunci, Maria a fost acuzată că a recurs la diverse tertipuri pentru ca Halep să fie scoasă din ritm.
 
Nici declaraţiile ulterioare ale Simonei n-au ajutat-o pe Şarapova, care i-a mai administrat româncei o înfrângere dureroasă, în 2017, în primul tur de la US Open.
 
E clar că Halep şi Şarapova nu vor fi niciodată prietene, însă acum, înainte de US Open 2019, cele două au fost obligate de Nike, sponsorul lor, să joace într-un meci demonstrativ la New York. „Simo“ a făcut echipă cu Sloane Stephens, iar de partea cealaltă a fileului s-au aflat Şarapova şi Keys.
 
Partida s-a disputat într-un cadru amical, iar la final, Halep şi Şarapova s-au salutat cordial, imaginile făcând ravagii pe Twitter. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: