VIDEO Miroase a primăvară în noiembrie: CFR, rezultat magnific cu Rennes! Clasament de pus în ramă

VIDEO Miroase a primăvară în noiembrie: CFR, rezultat magnific cu Rennes! Clasament de pus în ramă

Rondon a adus victoria CFR-ului prin golul său

Campioana României nu joacă un fotbal încântător, însă avându-l pe bancă pe Dan Petrescu, cel mai bun antrenor din Liga I, se bate de la egal la egal cu echipe din Franţa, Italia şi Scoţia.

CFR Cluj nu doar că ţine România conectată la grupele unei competiţii europene, pe când alte formaţii din Liga I şi-au încheiat socotelile cu aceste întreceri încă din luna august, dar are şanse excelente de a fi prezentă în 16-imile Ligii Europa!
 
Joi seară, contra celor de la Rennes, formaţia din Gruia a jucat, ca în multe alte rânduri, economicos, la rezultat, sacrificând spectacolul. În multe momente ale jocului, francezii au fost, în mod evident, echipa mai bună, însă clujenii au rezistat şi au dat lovitura în minutul 87!
 
Deac a bătut un corner de pe drepata, iar Rondon s-a înălţat, trimiţând cu capul la colţul scurt: 1-0 CFR Cluj. Aşa s-a şi terminat, chiar dacă acelaşi Rondon a fost eliminat pe final (90), iar în prelungiri, Rennes a avut un gol anulat, în mod bizar, pentru un presupus henţ neclar. 
 
Cu şase puncte luate în „dubla“ cu Rennes (1-0 în Franţa şi 1-0 la Cluj), CFR e într-o situaţie excelentă pentru a ajunge în 16-imile Ligii Europa, când mai sunt doar două etape de jucat în grupa E. 
 
În ultimele două runde, campioana României urmează să întâlnească Lazio în deplasare (28 noiembrie) şi Celtic acasă (12 decembrie). Vor fi două întâlniri decisive, deoarece se întâlnesc cele trei formaţii care mai au şanse de calificare, în condiţiile în care Rennes, cu un punct, e deja ieşită din lupta pentru primele două locuri, cele care aduc calificarea în 16-imile Ligii Europa.
 
CITEŞTE ŞI:
 
 
 
 
 
Grupa E
 
Lazio – Celtic 1-2
 
CFR – Rennes 1-0
 
Clasament
1. Celtic 4 3 1 0 7-3 10
2. CFR Cluj 4 3 0 1 4-3 9
3. Lazio 4 1 0 3 5-7 3
4. Rennes 4 0 1 3 2-5 1
 
VEZI GOLUL LUI RONDON
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: