VIDEO Un miracol: Cum arată Romain Grosjean după şocantul accident care i-a rupt maşina în două

VIDEO Un miracol: Cum arată Romain Grosjean după şocantul accident care i-a rupt maşina în două

Marele Premiu de Formula 1, cursă găzduită de Bahrain în weekend, a fost marcat de un moment înfiorător în care bolidul pilotului francez de 34 de ani s-a transformat într-o minge uriaşă de foc.

După ce vezi imaginile cu ceea ce s-a întâmplat, duminică, în Bahrain şi cu Grosjean ieşind viu, pe picioarele sale din mijlocul exploziei, îţi dai seama ce înseamnă să ai zile.
 
Pentru că a fost de-a dreptul miraculos faptul că teribilul accident, care i-a rupt maşina pilotului de la Haas-Ferrari în două, nu s-a soldat cu pierderea unei vieţi. Grosjean nu numai că a ieşit din maşină pe picioarele sale, dar astăzi, la câteva ore după înfiorătorul accident, a fost în stare chiar să vorbească de pe patul spitalului, cu zâmbetul pe buze.
 
În imaginile transmise de la spital se vede că francezul are ambele mâini bandajate, semn că, totuşi, a suferit, probabil, arsuri. Oricum, şi din acest punct de vedere a avut mare noroc, deoarece combinezonul său l-a protejat, fiind proiectat să reziste timp de 30 de secunde în flacără deschisă!
Ce a spus Romain Grosjean?
 
Vreau să anunţ pe toată lumea că sunt ok, mai mult sau mai puţin. Vă mulţumesc pentru mesaje. Dacă nu era acel halo (n.r. un dispozitiv de protecţie a capului pilotului), care este cel mai bun lucru introdus în Formula 1, acum nu mai puteam vorbi cu voi,
 
VEZI MOMENTUL ACCIDENTULUI DE LA BAHRAIN

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările