VIDEO Lucescu îl face praf pe Banciu: „Reacţionează în funcţie de educaţia lui!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Banciu s-a luat, de mai multe ori, de nume grele din sportul românesc
Radu Banciu s-a luat, de mai multe ori, de nume grele din sportul românesc

La revenirea în ţară, tehnicianul celor de la Dinamo Kiev a avut o replică tăioasă pentru moderatorul care l-a caracterizat drept „milog“, după ce românul i-a cerut tricoul lui Messi.

La mijlocul săptămânii trecute, Dinamo Kiev a jucat pe „Camp Nou“, contra Barcelonei. Iar un moment petrecut la finalul meciului a făcut înconjurul lumii.

Chiar dacă a avut o armată de absenţi, mai precis 13 jucători de la prima echipă fiind bolnavi de COVID-19, Dinamo Kiev s-a descurcat onorabil pe „Camp Nou“, pierzând la limită, scor 1-2.

Dincolo de ceea ce s-a petrecut pe teren, în timpul partidei, a surprins un dialog pe care Mircea Lucescu l-a avut cu Lionel Messi. Atunci, „Il Luce“ a strigat după vedeta Barcelonei şi cei doi au vorbit preţ de câteva secunde. Din gesturile lui Leo a reieşit că Lucescu i-a cerut tricoul de joc. Potrivit celor de la „Marca“, Messi s-a conformat şi, după meci, la vestiar, i-a îndeplinit dorinţa tehnicianului de la Dinamo Kiev.

Acest moment, deşi unul aparent banal, a fost taxat de Radu Banciu, în cadrul emisiunii sale de la LookSport: „E senzaţională faza! S-a dus ca un milog“.

VEZI CE A SPUS RADU BANCIU DESPRE MIRCEA LUCESCU

Astăzi, la revenirea în ţară pentru o scurtă pauză - echipele de club nu vor juca în următoarele zile, deoarece sunt programate meciurile echipelor naţionale - Mircea Lucescu a avut o reacţie dură şi, fără să pomenească numele lui Banciu, l-a desfiinţat pe acesta.

Ce a spus Mircea Lucescu?

*Am văzut că sunt foarte mulţi oameni inteligenţi care încearcă să interpreteze totul. Am jucat de nouă ori contra lui Messi, când eram la Şahtior. Era normal să-l cunosc şi să vorbesc cu el. Dar nu contează asta. Văd interpretările care s-au dat. Atât de caraghioase. Nici nu merită să răspund la ele. Pentru că, până la urmă, fiecare reacţionează în funcţie de pregătirea lui, de educaţia lui, de inteligenţa lui, de instruirea lui. Şi toţi pot spune o mulţime de prostii. 

VEZI REACŢIA LUI MIRCEA LUCESCU

CITEŞTE ŞI:

Lucescu, pus la zid de presa ucraineană: Comentariu dur după ultima declaraţie a antrenorului

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite