VIDEO Klopp, o minte sclipitoare: Povestea omului care a făcut din Liverpool cea mai bună echipă din lume

VIDEO Klopp, o minte sclipitoare: Povestea omului care a făcut din Liverpool cea mai bună echipă din lume

Jurgen Klopp e un foarte bun psiholog şi pune un mare accent pe relaţia sa cu jucătorii pe care îi are în subordine.

A vrut să fie doctor, dar şi-a dat seama repede că nu e suficient de inteligent pentru o carieră în medicină. Nici ca jucător n-a strălucit la nivel înalt, dar, ca antrenor, mintea sa sclipitoare a transformat-o pe Liverpool în cea mai bună echipă de fotbal din lume.

Ştiri pe aceeaşi temă

Până la venirea lui Jurgen Klopp (52 de ani), Liverpool avea cei mai frumoşi suporteri din lume şi un imn superb. Acum, sub îndrumarea unui tip charismatic, echipa tocmai a reuşit o premieră istorică!
 
Concret, după triumful de la Doha (Qatar), Liverpool a devenit prima echipă engleză care a realizat o triplă fabuloasă în acelaşi an: Liga Campionilor – Supercupa Europei – Mondialul Cluburilor. E o performanţă colosală pentru o grupare care, între 2012 şi 2019, nu câştigase decât un trofeu de mâna a doua, Cupa Ligii Angliei. Iar asta după alţi şase ani de „secetă“ care au urmat victoriei din Cupa Angliei. 
 
Omul din spatele acestei transformări spectaculoase, care a făcut din Liverpool un „aspirator de trofee“, e neamţul Jurgen Klopp. Şi n-are o „baghetă magică“, ci o minte sclipitoare!
 
„Sper să reuşeşti în fotbal, că altfel...“
 
Micuţul Jurgen a crescut într-o familie în care tatăl său, Norbert, vânzător de meserie şi un fost portar, a impus o disciplină de fier. De altfel, actualul antrenor e de părere că succesul pe care l-a dobândit în carieră se datorează modului în care a fost crescut de tatăl său. Acesta l-a orientat pe Jurgen spre diverse activităţi sportive de la o vârstă fragedă. Asta în ciuda faptului că, la un moment dat, actualul antrenor visa să devină doctor.
 
„Am renunţat repede la acest plan, fiindcă n-am fost suficient de deştept pentru o carieră în medicină. La un moment dat, un profesor mi-a şi zis: <<Sper să reuşeşti în fotbal, fiindcă, altfel, perspectivele tale nu sunt foarte bune>>“, a rememorat, râzând, neamţul de 52 de ani. 
 
Cât timp a practicat fotbalul la nivel de amatori, Klopp a muncit, mai întâi, într-un magazin care închiria casete video şi apoi şi-a găsit un alt job, încărcând marfa în maşinile de transport. Ca fotbalist, a fost un jucător mediocru la început. Cea mai mare parte a carierei a petrecut-o la Mainz (1990-2001), unde a adunat 325 de meciuri şi 56 de goluri. Aici, în momentul retragerii din activitate, era un idol al suporterilor şi cel mai bun marcator din istoria clubului. Paradoxal, a jucat, mai întâi, atacant, după care, începând cu 1995, a fost reprofilat fundaş dreapta!
 
A simţit că poate reuşi în antrenorat 
 
După ce s-a lăsat de fotbal, Klopp a devenit, la scurt timp, antrenorul echipei Mainz. Ulterior, a şi mărturisit că, încă de când era jucător, ştia că rolul de antrenor i se va potrivi mai bine. „Aveam tehnica unui jucător de liga a patra, însă creierul unui antrenor de prima ligă“, a spus actualul tehnician al „cormoranilor“. Probabil, de aceea, încă de când era fotbalist activ, Klopp era preocupat să înveţe cât mai multe despre antrenorat. Drept urmare, mergea, săptămânal, la Koln pentru a fi prezent la cursurile susţinute de Erich Rutemöller pentru obţinerea licenţei de antrenor.
 
Doar trei echipe în aproape 20 de ani
 
Dacă mulţi tehnicieni schimbă echipele ca pe şosete, Klopp a fost mereu adeptul continuităţii. De altfel, CV-ul său vorbeşte de la sine: în aproape 20 de ani pe banca tehnică, a avut doar trei formaţii pe mână: Mainz 05, Dortmund şi acum Livepool! 
 
Pe prima a adus-o în Bundesliga pentru prima dată în istoria clubului şi apoi a calificat-o şi în Cupa UEFA. La Dortmund, a întrerupt hegemonia celor de la Bayern şi a jucat o finală de Liga Campionilor. Pentru ca, ajuns la Liverpool, să o facă acum cea mai bună echipă din lume!
4-3-3
e formula pe care o preferă Jurgen Klopp şi cea cu care Liverpool a câştigat finala Ligii Campionilor în 2019.
 
9
milioane de dolari e salariul anual al lui Jurgen Klopp la Liverpool. Neamţul donează 1% din această sumă pentru cauze sociale.
      
„Eu sunt <<The Normal One>>“
    
La 8 octombrie 2015, Klopp a semnat, iniţial, pe trei ani cu Liverpool, înlocuindu-l pe Brendan Rodgers. Conferinţa de prezentare a neamţului a fost una memorabilă: „Eu nu sunt <<The Special One>>, la fel ca Mourinho. Eu sunt <<The Normal One>>. Liverpool însă nu e o echipă normală, ci una specială. După perioadele de la Mainz şi Dortmund, e cea mai bună variantă pentru cariera mea de antrenor“, a spus Klopp. Şi a fost foarte aproape să ia primele trofee în chiar sezonul său de debut la „Anfield“, dar Liverpool a pierdut două finale în Cupa Ligii Angliei şi în Liga Europa. Totuşi, parcursul echipei i-a convins pe şefii clubului că Liverpool şi-a găsit antrenorul ideal în persoana lui Jurgen Klopp. Drept răsplată, neamţului i s-a oferit un contract până în 2022.
 
Chiar şi aşa, trofeele ratate la mustaţă păreau a fi un blestem pentru Klopp care, în 2018, a mai pierdut o finală de Liga Campionilor, în faţa celor de la Real Madrid, pentru ca, în Premier League, să înregistreze un eşec crunt: locul 2 la capătul unui sezon în care a pierdut un singur meci, cu campioana Manchester City, şi a luat 97 din cele 114 puncte puse în joc!
 
Probabil, multe echipe s-ar fi prăbuşit după un sezon atât de dureros. Nu însă şi Liverpool, condusă de filosofia lui Klopp: „O şansă ratată nu înseamnă un eşec. Înseamnă informaţie. Foloseşte această informaţie şi încearcă din nou“. Şi Liverpool a încercat din nou şi, de această dată, a dat lovitură după lovitură! După Liga Campionilor din luna iunie şi Supercupa Europei din luna august, sâmbătă, Salah şi colegii săi au devenit, oficial, regii lumii fotbalului, trecând de Flamengo (Brazilia), scor 1-0, în finala Mondialului Cluburilor.
 
Şi, foarte probabil, cel mai aşteptat triumf, cel din Premier League, e pe drum! Asta pentru că, la cum arată clasamentul în acest moment, cu Liverpool având 10 puncte peste Leicester şi un meci mai puţin disputat, doar un veritabil dezastru poate opri echipa lui Klopp din marşul ei triumfal spre un titlu aşteptat de 30 de ani, din sezonul 1989-1990!
Detaliile tactice sunt foarte importante, nu poţi să câştigi fără ele. Diferenţa se face însă de starea de spirit pe care o imprimi asupra echipei.
 
Fotbalul e despre exprimarea emoţiilor. E singurul sport în care factorul emoţional are o influenţă atât de puternică.
Jurgen Klopp antrenor Liverpool
 
 
Klopp găseşte o altă modalitate de a ne motiva în fiecare zi.
Roberto Firmino atacant Liverpool
 
Klopp e cel mai bun creator de echipe ofensive în fotbalul de astăzi.
Josep Guardiola antrenor Manchester City
 

Cariera antrenorului Jurgen Klopp

Echipă Data instalării Data plecării Procentajul victoriilor

Mainz 05 27/02/2001 30/06/2008 40,4%

Dortmund 01/07/2008 30/06/2015 56,3%

Liverpool 08/10/2015 - 59,9%

*A câştigat două titluri cu Dortmund, o Cupă a Germaniei şi două Supercupe ale Germaniei. La Liverpool, are, deocamdată, un trofeu de Liga Campionilor, o Supercupă a Europei şi un Mondial al Cluburilor.

VEZI POVESTEA LUI JURGEN KLOPP

 

VEZI CE SPUNE CĂPITANUL LUI LIVERPOOL DESPRE JURGEN KLOPP

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: