VIDEO Irina Begu şi povestea rutei alternative spre Tokyo 2020. „Nu e uşor, trebuie să construiesc din nou”

VIDEO Irina Begu şi povestea rutei alternative spre Tokyo 2020. „Nu e uşor, trebuie să construiesc din nou”

Irina Begu joacă două turnee ITF la Cairo cu gândul la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Este deja în finală la primul dintre ele

Irina Begu, 29 ani, a început un sprint pentru calificarea la Tokyo 2020 şi ceea ce ar fi a treia sa prezenţă în echipa olimpică a României. Asta înseamnă, pentru moment, o vizită în Egipt, cu două turnee ITF puternice trecute în program, în capitala Cairo (un turneu de 100.000 de dolari în această săptămână şi un 60.000 începând cu 17 februarie). Duminică, Irina joacă finala primului turneu.

Ştiri pe aceeaşi temă

A juca turnee ITF, în loc de calificări la turnee WTA, este un sacrificiu pentru o jucătoare aflată pe poziţia 118 WTA şi cu o cea mai bună clasare a carierei - locul 22 mondial. Coborârea în circuitul ITF este însă o tactică pe care Irina a mai folosit-o în ultimii ani. Mai întâi, în 2017 - pentru a aduna câteva meciuri în picioare pe iarbă, înainte de Wimbledon. După trei ani de absenţă din circuitul mai sărac al tenisului, Irina juca la Southsea, un turneu ITF de 100.000 de dolari plus ospitalitate, având anterior o ultimă vizită în circuitul ITF la Contrexville, în 2014, când îşi şi adjudeca trofeul. Tot în 2017, Begu a mai jucat un turneu ITF la Budapesta, între Wimbledon şi WTA-ul de la Bucureşti, apoi a stat departe de acest palier până în vara lui 2019, când, din nou, şi-a pregătit participarea la Wimbledon prin prezenţa la un ITF, la Ilkley. Căzută în afara primei sute mondiale, Begu şi-a încheiat sezonul 2019 revenind în circuitul ITF, acolo unde, cu o semifinală şi o finală, nu a strâns, totuşi, mai mult de 114 puncte WTA.
 
2020 a început însă modest pentru Irina Begu, care a jucat calificări la Shenzhen şi Hobart înainte de Australian Open, nereuşind să facă pasul pe tabloul principal decât în China şi încheind apoi fără meci câştigat pe main draw atât la Shenzhen, cât şi la Melbourne, Irina a luat astfel dificila decizie de a renunţa la prezenţa în Fed Cup pentru duelul România - Rusia de la Cluj, dar şi la tentativele cu şanse mici de reuşită în circuitul WTA, pe hard. Ruta alternativă aleasă înseamnă mai multe şanse de a urca în clasament până la Roland Garros 2020 şi până la data de 8 iunie, când, în baza ierarhiei mondiale, vor fi stabilite listele pentru Jocurile Olimpice. Despre acest lucru, Irina Begu a vorbit cu jurnalista Reem Abulleil, la Cairo.
 
Nu e uşor, trebuie să construiesc din nou, dar am nevoie de un pic de încredere, de meciuri precum acesta din turul întâi pe care să le câştig (n.r. - la Cairo a învins-o pe talentata Marta Kostyuk, în vârstă de 17 ani, senzaţia Australian Open 2018, când, la 15 ani, ajungea din calificări până în turul trei). Cred că atunci când joci bine, când ai încredere şi lupţi pentru fiecare minge, locul mai bun în clasament vine şi el, de la sine”, a explicat Irina Begu.
 
Pentru Irina Begu, ţinta este să ajungă cât mai aproape posibil de locul 60, având în vedere că pe tabloul principal de la Tokyo vor fi acceptate primele 56 de jucătoare, dar nu mai mult de patru sportive per ţară (ceea ce limitează dreptul de participare al americancelor - de exemplu). Cairo este o treaptă în drumul său spre Tokyo, acolo unde speră să joace la simplu, dar mai ales dublu - alături de Simona Halep, cea care în prezent îl are în staff-ul său şi pe fostul antrenor al Irinei, Artemon Apostu Efremov. „De aceea mă aflu aici, ca să-mi refac clasamentul. Ţinta mea e să ajung la Jocurile Olimpice, mai am patru luni pentru a urca în ranking şi sper să fiu acolo”, a concluzionat sportiva din Bucureşti, care şi-a amintit de o vizită făcută în urmă cu 13-14 ani, la un turneu ITF cu fond de premiere de zece ori mai mic.
 

Start apăsat la Cairo pentru Irina Begu

 
Trebuie spus faptul că oraşul Cairo este în sărbătoare în aceste zile, întrucât turneul de 100.000 de dolari la care Irina Begu a acces deja în finală este cel mai puternic turneu ITF organizat vreodată în capitala Egiptului.
 
Românca, favorită trei a tabloului principal, a început cu un duel extrem de tare aventura de la Cairo, însă s-a achitat bine de sarcină, învingând-o pe Marta Kostyuk, 2-6, 6-1, 7-5. „Am început puţin lent meciul, dar Marta e o jucătoare grozavă, care joacă foarte bine. E păcat că a trebuit să ne întâlnim în primul tur, însă sunt fericită că am câştigat”, a spus Irina Begu într-un dialog cu jurnalista egipteană.
 
Joi, Irina Begu a învins cu 7-5, 6-0 o sportivă de doar 14 ani din Cehia - Linda Fruhvirtova, iar vineri a trecut în sferturi de rusoaica Anastasia Gasanova (20 ani), scor 4-6, 6-3, 6-1. Sâmbătă, Begu s-a impus 6-2, 3-6, 6-1 în faţa spaniolei Aliona Bolşova.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: