VIDEO Halep, încă un interviu vesel: De ce a ajuns să-i fie frică de Darren Cahill

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep va juca, cel mai probabil, sâmbătă în turul III de la Australian Open
Simona Halep va juca, cel mai probabil, sâmbătă în turul III de la Australian Open

Simona Halep (3 WTA) e în turul III de la Australian Open 2020 şi la o victorie de a-şi egala performanţa de anul trecut, atingerea optimilor.

Simona Halep a avut, deocamdată, un prim meci solicitant la Australian Open 2020 urmat de altul, cel de astăzi cu Harriet Dart (23 de ani, 173 WTA) în care doar pe final şi-a îngreunat viaţa.

Constănţeanca de 28 de ani a condus cu 4-0 în setul doi, însă, văzându-se deja calificată, s-a relaxat şi, după o serie de greşeli, a închis setul abia la 6-4. În ciuda momentelor de nervozitate din finalul partidei, „Simo“ a venit destul de bine dispusă la interviul de după meci, difuzat de Eurosport, şi a vorbit cu zâmbetul pe buze despre parcursul ei la Australian Open 2020.

Ce a spus Simona Halep?

*A fost puţin periculos pe final, mi-am pierdut din concentrare. Mă bucur că m-am calificat. Îmi place să joc sub presiune, e mai distractiv, dar aş fi preferat să termin mai repede acest meci. Ar fi foarte frumos să câştig încă un Mare Şlem, dar mai am mult până acolo.

*El (n.r. – Darren Cahill) numără (n.r. – momentele ei de nervozitate pentru care donează câte 2.000 de dolari), aşa că mi-e frică să şi întreb! Dar e un lucru plăcut, pe care îl fac cu plăcere (n.r. – sumele donate pentru incendiile din Australia). Cu siguranţă că e plăcut să-l am din nou alături de mine pe Darren, îmi dă foarte multă încredere. 

*Am amintiri plăcute de aici, în 2018 am jucat multe meciuri bune, mă bucur să joc în faţa acestui public, întotdeauna sunt întâmpinată cu căldură şi sper să pot să câştig al treilea Grand Slam al carierei aici.

VEZI INTERVIUL ACORDAT DE SIMONA HALEP

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite