VIDEO Halep, film de aproape cinci minute în care se poate vedea tot ce i s-a întâmplat după ce a câştigat Wimbledon

VIDEO Halep, film de aproape cinci minute în care se poate vedea tot ce i s-a întâmplat după ce a câştigat Wimbledon

Site-ul oficial al turneului a pregătit un clip special pentru ca fanii să vadă exact ce se întâmplă cu o jucătoare care câştigă titlul la All-England Club.

Simona Halep nu va uita niciodata ziua de 13 iulie 2019, cea în care a câştigat cel mai prestigios turneu din lumea tenisului: Wimbledon.
 
Iar pe lângă miile de imagini şi sutele de articole pe care le va păstra drept amintire, Simona va putea savura, periodic, şi imaginile filmate cu ea, imediat după finala câştigată cu Serena Williams.
 
Filmul postat pe pagina de Facebook a turneului de la Wimbledon începe cu Halep făcând o poză cu trofeul în mână şi cu numele ei adăugat pe lista campioanelor de la All-England Club. Apoi, românca a urcat scările şi a fost felicitată de managerul ei, Virginia Ruzici. Extrem de emoţionată, Simona aproape că n-a văzut-o pe Ducesa de Cambridge, care o aştepta lângă Ruzici!
 
După un scurt dialog cu aceasta, „Simo“, în aplauzele celor prezenţi, s-a îndreptat spre balcon pentru a-şi arăta trofeul spre suporterii care o aşteptau jos. 
 
Când a făcut câteva zeci de fotografii, Halep a fost condusă spre vestiarul fetelor de un oficial al turneului şi, pe drum, a fost nevoită să-şi cedeze trofeul, urmând să-l reprimească, duminică seara, la cina campionilor.
 
VEZI ÎNTREG FILMUL CU SIMONA HALEP  
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: