VIDEO Hagi, mesaj pentru România: „Sunt două lucruri în viaţă: binele sau răul!“. Lista recomandărilor „Regelui“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul şi antrenorul Viitorului are soluţia pentru ca fotbalul românesc să aibă, din nou, o generaţie de excepţie.

Gheorghe Hagi îşi expune filosofia despre succes şi despre viaţă la aproape fiecare apariţie media, iar acum mesajul său a fost unul simplu pentru cei care l-au urmărit la ultima sa conferinţă de presă.

„Regele“ a avut o serie de solicitări în faţa jurnaliştilor pe care le redăm în rândurile de mai jos:

*Sunt două lucruri în viaţă: binele şi răul. Daţi binele. Vă rog frumos să promovaţi binele: cine a câştigat, cine a făcut performanţă, cine a dat gol şi aveţi o mulţime de ştiri.

*Creaţi idoli. Copiii care au fost pe stadion aveau nevoie de aceşti jucători, să fie idoli pentru ei. Încercaţi să fiţi pozitivi, pentru că România merită acest lucru.

*Aceşti copii, este opinia mea, cred că sunt mai buni decât noi. Generaţia mea, începând cu mine, nu a avut această performanţă la 21 de ani, de a juca o semifinală de Campionat European.

*Orice tânăr are nevoie de susţinere. Şi eu am fost susţinut de profesori, de antrenorii care m-au format, de ziaristi şi toţi ceilalţi.

*Aceşti copii au scos România în stradă, au făcut România mândră, sunt competitivi şi cred că ne vor depăşi. Am fost mândru în Italia. Cum să nu fii când vezi că România bate Anglia, când România bate Croaţia?

*Aveţi grijă de această generaţie, nu o dezbinaţi, pentru că este uşor. Mai greu este să se creeze un mediu bun, să se facă performanţă.

*Va fi Campionatul Mondial din America din 2026...Avem generaţia '92-'95, una foarte bună, talentată, apoi cea din '96-'99, cea mai valoroasă, iar apoi cea din 2000-2004, cu jucători foarte tineri, pe care însă eu îi ştiu...Nimic nu cred că este întâmplător...

Hai România!!!

VEZI MESAJUL LUI GHEORGHE HAGI

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite