FOTO VIDEO „Golaniada“ de pe Giuleşti. Cum au trecut suporterii rapidişti peste prima zi de grevă a foamei

FOTO VIDEO „Golaniada“ de pe Giuleşti. Cum au trecut suporterii rapidişti peste prima zi de grevă a foamei

Pe gazonul pe care au călcat cândva mari fotbalişti precum Ronaldinho sau Dan Coe au campat acum greviştii foamei. FOTO: Adevarul

Câţiva suporteri rapidişti sunt, de miercuri seară, în greva foamei. După modelul Piaţa Universităţii 1990, ei şi-au instalat corturile pe iarba stadionului Giuleşti şi cer schimbarea din temelii a conducerii fotbalului românesc.

Nu există imagine mai clară a haosului din fotbalul românesc decât ceea ce s-a întâmplat, miercuri seară, pe stadionul Giuleşti. Bulversaţi şi neputincioşi, conducătorii Rapidului, ultimul din seria cluburilor de tradiţie ajunse în pragul desfiinţării, au luat o decizie înduioşătoare: au deschis porţile stadionului pentru ca suporterii să poată intra pe gazon, să se uite unii la alţii şi să se întrebe omeneşte: „Ce facem, fraţilor, că ne-au nenorocit?”.

Câţiva tineri din galerie şi-au întins corturile pe iarba din spatele porţilor şi au anunţat că intră în greva foamei pe termen nelimitat, principala revendicare fiind demisiile lui Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. „Stăm până rezistăm şi până se iau nişte măsuri, până scăpăm de ei. Să plece toată federaţia şi să vină alţii. Ori ne ia ambulanţa, ori ne sapă mormânt, cum au săpat mormânt şi pentru Rapid. Am venit aici, pe stadionul Giuleşti, ne-au deschis porţile, suferim aici”.

Greviştii şi-au adus provizii de apă şi ţigări, saci de dormit, haine de schimb şi jocuri de societate, ca să nu se plictisească. Părea că iau totul ca pe o joacă, îşi măsurau burţile să vadă dacă au de unde să slăbească şi făceau pronosticuri despre cine o să cedeze primul. Unul a plecat să cumpere nişte cafele: „Bă, să fie fără zahăr că suntem în greva foamei şi n-avem voie”. N-a stat nimeni peste noapte să-i păzească pe băieţii ăştia dacă au băgat sau nu mâncare în gură, dar parcă nici nu mai contează. E suficient că au ajuns să doarmă pe stadion ca să înţelegem că în fotbalul românesc ceva nu este cum ar trebui să fie.

Lecţie de masonerie pe burta goală

În timp ce greviştii trebăluiau pe lângă corturi, ceilalţi s-au răspândit pe teren, cu reporterii printre ei, luându-le  interviuri. Unii s-au aşezat pe iarbă şi şi-au aprins ţigări, câţiva s-au urcat la tribuna oficială, ca să încerce scaunele de piele. Cei mai în vârstă povesteau despre cuplajele de pe „23 August” şi despre vremurile în care tribunele Stelei erau umplute cu militari în termen. Unul dintre ei tot vântura un carnet de suporter rapidist, vizat pe anul 1999, şi spunea că pe baza lui poate să dea în judecată Federaţia Română de Fotbal.

După vreo oră a apărut şi Nicolae Cristescu, noul patron al Rapidului, îmbrăcat într-o cămaşă cu flori. S-a plimbat un pic printre oameni, dând din cap a pagubă, apoi l-au înconjurat microfoanele. A declarat că a depus o adresă pentru înscrierea Rapidului în liga a doua, că a pierdut bani, că are probleme cu jucătorii, a declarat până s-au plictisit reporterii şi l-au lăsat pe mâna suporterilor. Şi Cristescu s-a amestecat printre ei, au înjurat împreună, au făcut planuri, au analizat calităţile jucătorilor din lot şi posibilele transferuri.

La un moment dat, finanţatorului i-a picat pe un tânăr ziarist care-şi lua notiţe: „Numai tâmpenii ai scris acolo. Aţi scris despre mine tot felul de prostii, că sunt bogat, că sunt mason. Şi ce dacă sunt mason? Mă, tu ştii ce-i masoneria? Tu ştii istoria României? Ai auzit de Alexandru Vaida Voevod. Bă, tu ştii cine a fost ăsta? A fost un mason, care pe relaţia 100% masonică cu Clemenceau, primul ministru al Franţei, şi cu Lloyd, primul ministru al Angliei, au semnat p-un colţ de masă tratatul de pace cu România, mă! Şi de atunci cea mai importantă şi mai înfloritoare perioadă - România interbelică - se datorează lu' ăsta care e mason, mă! Iar tu mă faci pe mine mason-tarabagiu? De ce? Că am 350 de magazine. Bine că am!”. Fanii giuleşteni au făcut ochii mari când au auzit de Clemenceau şi şi-au susţinut patronul în disputa cu tânărul ziarist: „Ăştia sunt plătiţi pe câtă vrajbă bagă!”.

Se lăsa seara peste bătrânul stadion de sub Podul Grant şi Nicolae Cristescu era tot în mijlocul suporterilor, comentând împreună un zvon apărut de nicăieri: acela că o garnitură de tren plină cu olteni ar fi plecat spre Bucureşti pentru a lua cu asalt Federaţia. I-am lăsat pe când începuseră să dezbată spinoasa problemă a maşinilor de tuns iarba. Crunte vremuri mai trăieşte Rapidul!

Stăm până rezistăm şi până se iau nişte măsuri, până scăpăm de ei. Să plece toată federaţia şi să vină alţii. Ori ne ia ambulanţa, ori ne sapă mormânt, cum au săpat mormânt şi pentru Rapid

Florin Vladu, suporter rapidist

 

„Prima noapte de grevă e cea mai grea”

La 24 de ore de la începerea grevei, 20 de suporteri rezistau încă tentaţiei de a mânca. Nici măcar o sămânţă de floarea soarelui n-au spart. „Seara avem meniu variat: apă şi apă cu gheaţă”, glumea unul dintre ei, în timp ce-şi omora timpul jucând table cu şeful galeriei rapidiste, Liviu Ungureanu, zis „Bocciul”.  „Prima noapte de grevă e cea mai grea. Ne-am luptat cu ţânţarii, n-am dormit deloc, e foarte greu”, ofta Florin Vladu, cel mai plăpând dintre greviştii foamei. Chiar dacă există o speranţă ca Rapidul să revină în prima Ligă (prin creşterea numărului de echipe din primul eşalon la 20), suporterii giuleşteni nu vor ieşi din greva foamei decât după demisia lui Mircea Sandu şi alui  Dumitru Dragomir. Ambii au anunţat ieri că nu demisionează, orice ar fi. Întrebat de soarta greviştilor, Dragomir a răspuns: „Săracii de ei!”.

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: