VIDEO: Gol Torje! Vezi reuşita care l-a făcut EROUL unui întreg oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul de 22 de ani a salvat Udinese de la înfrângere cu un gol crucial care menţine echipa sa în cursa de calificare pentru Liga Campionilor. Citeşte reacţia fostului dinamovist după al doilea său gol în Serie A.

Într-o partidă din cadrul etapei cu numărul 29 din campionatul italian, Palermo a fost ţinută în şah, pe teren propriu, de Udinese.

Gazdele au deschis scorul prin Miccoli (32) şi au condus până în minutul 85, când a egalat Torje. Acesta a finalizat o acţiune iniţiată chiar de el din interiorul careului, stabilind scorul final, 1-1. A fost al doilea gol al lui Torje de când acesta s-a transferat în Italia, la începutul sezonului.

Punctul smuls a fost absolut crucial pentru Udinese! Torje şi colegii săi ţintesc locul 3 în acest final de sezon, ultima poziţie care oferă şansa unei participări în Liga Campionilor.

Cu nouă runde înainte de final, Udinese se află pe locul patru în clasamentul Seriei A cu 48 de puncte, la fel ca ocupanta poziţiei a 3-a, Lazio. Romanii au însă un meci mai puţin pe care îl vor disputa, duminică, pe teren propriu, cu Cagliari. Lider în Serie A e Milan cu 63 de puncte.

Ce a spus Torje după meci?

„Mă bucur enorm că am marcat. Totuşi, îmi pare rău că n-am câştigat, fiindcă aveam nevoie de toate cele trei puncte. Sper să mai dau goluri decisive pentru Udinese în acest final de sezon", a declarat mijlocaşul român. Acesta a fost introdus pe teren în minutul 66 al meciului cu Palermo.

CLICK PENTRU A VEDEA GOLUL LUI TORJE

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite