VIDEO Cu fusta sus. Inedit, dar controversat! Cum s-au tras la sorţi grupele la Turneul Campionilor Next Gen de la Milano

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De azi şi până sâmbătă, la Milano se dispută Turneul Campionilor NextGen, rezervat celor mai valoroşi jucăori de până în 21 de ani din circuitul masculin.

Gândindu-se că e vorba de tineri jucători, organizatorii turneului de la Milano au decis să schimbe formatul clasic al tragerilor la sorţi clasice. Aşa că au înlocuit bilele cu 8 super-modele, fiecare având o literă A sau B undeva, ascunsă pe sub haine. 

Fiecare dintre cei 8 jucători calificaţi la acest Turneu Final a trebuit să aleagă un model şi să defileze împreună pe scenă. O parte a publicului a apreciat schimbarea, altă parte însă nu, în principal din cauza faptului că una dintre fete avea litera prinsa în zona coapsei şi a fost nevoită să-şi ridice rochia pentru a o arăta.

În urma criticilor apărute, ATP a decis să-şi ceară scuze, precizând că nu se va mai repeta o asemenea ceremonie, dar motivând că tematica a fost insiprată din istoria oraşului Milano, care este capitala modei.

Grupa A
Andrei Rublev (Rusia, 20 ani, 37 ATP)
Denis Shapovalov (Canada, 18 ani, 51 ATP)
Hyeon Chung (Coreea de Sud, 21 ani, 54 ATP)
Gianluigi Quinzi (Italia, 21 ani, 306 ATP) — wildcard

Grupa B
Karen Hacianov (Rusia, 21 ani, 45 ATP)
Borna Coric (Croaţia, 20 ani, 48 ATP)
Jared Donaldson (SUA, 21 ani, 55 ATP)

Daniil Medvedev (Rusia, 21 ani, 65 ATP)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite