VIDEO „Faraonul“ Salah a făcut instrucţie cu AS Roma, într-un meci cu o ploaie de supergoluri, jucat la Liverpool

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salah
Salah

Liverpool a făcut unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon şi este aproape de calificarea în finala Ligii Campionilor.

Liverpool a trecut la scor de AS Roma, performera sferturilor de finală, unde eliminase pe FC Barcelona. Italienii au rezistat în joc doar 25 de minute, după care englezii au preluat total iniţiativa şi au pornit un tăvălug care avea să distrugă reduta romană.

Egipteanul Mohamed Salah, desemnat cel mai bun jucător din acest sezon de Premier League, a deschis scorul în minutul 36 cu un gol de generic. Şut din marginea careului, lateral dreapta, direct sub bară. 

Spectacolul nu s-a oprit însă aici şi acelaşi Salah, venit chiar de la AS Roma la începutul sezonului, a majorat diferenţa cu un lob elegant, în minutul 45. La pauză s-a intrat cu 2-0, însă Liverpool nu îşi terminase recitalul.

Salah a ieşit din nou la rampă, cu două pase de gol pentru Mane (minutul 56) şi Firmino (minutul 61), după care tot Firminho a pecetluit un neverosimil 5-0, în minutul 69. Jurgen Klopp l-a înlocuit apoi pe Salah şi aşa a început revirimentul oaspeţilor.

Roma a revenit în ultimele zece minute şi a punctat prin Dzeko (minutul 81) şi Perotti (minutul 86 -penalty). S-a terminat 5-2 şi la acest scor, Liverpool are şanse mari de a juca finala Ligii Campionilor, programată pe 26 mai, la Kiev 

Liverpool a câştigat cel mai important trofeu european de cinci ori (1977, 1978, 1981, 1984, 2005) Englezii au mai jucat două finale, pe care le-au pierdut (1985 şi 2007).

Miercuri este programată a doua semifinală, Bayern Munchen - Real Madrid. Returul meciurilor este săptămâna viitoare.

Salah a mers opt ore cu trenul pentru a juca fotbal. Povestea impresionantă a fotbalistului egiptean

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite