VIDEO Comentariu epic: Reacţie fabuloasă la cel mai emoţionant gol marcat în Liga Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nemati

Emoţiile oferite de fotbal sunt unice, iar marţi seară, o ţară de 80 de milioane de locuitori a trăit o seară magică.

Liga Campionilor e o competiţie sfântă pentru suporteri, fie că vorbim de Europa, Africa sau Asia. Marţi seară, la Teheran, s-a decis prima finalistă a competiţiei, ediţia din 2018, după un meci jucat într-o atmosferă fantastică.

Pe un stadion cu o capacitate oficială de 80.000 de locuri, Persepolis a fost susţinută de 110.000 de oameni, în condiţiile în care vreo 15.000 au rămas afară! Perşii, cu zece fotbalişti localnici şi un nigerian adus din Malta, au întâlnit echipa miliardarilor din Qatar, Al-Sadd Doha la care au evoluat Xavi şi Gabi, ultimul căpitanul lui Atletico Madrid din sezonul trecut.

După 1-0 pentru Persepolis, în tur, la Doha, arabii au deschis scorul în returul de la Teheran şi, la 1-0, au irosit şi o ocazie monumentală. Imediat după reluare însă, gazdele au egalat prin Nemati (49) şi apoi au rezistat până la final pentru prima calificare din istoria clubului în finala Ligii Campionilor Asiei.

În ultimul act, Persepolis va întâlni Kashima Antlers (Japonia). Prima manşă se va disputa în Japonia, la 3 noiembrie, iar returul va fi la Teheran, la 10 noiembrie.

VEZI COMENTARIUL FABULOS AL GOLULUI CARE A CALIFICAT PERSEPOLIS

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite