VIDEO - CM 1994 Ce mare nedreptate a făcut Anghel Iordănescu la naţională. Dezvăluiri din vestiarul „tricolorilor”

VIDEO - CM 1994 Ce mare nedreptate a făcut Anghel Iordănescu la naţională. Dezvăluiri din vestiarul „tricolorilor”

"Tricolorii" au avut rezultate remarcabile în SUA

„Tricolorii” au scos lumea în stradă, după victoriile răsunătoare de la CM din America, unde s-au consemnat cele mai bune rezultate din istoria echipei naţionale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Noiembrie 1993. La Cardiff, Ţara Galilor şi România sunt la egalitate, 1-1. E minutul 63 şi Paul Bodin trage cu sete, din penalty în transversala porţii lui Prunea, irosind şansele galezilor de a se califica la Mondiale. Răducioiu avea să facă 2-1 pentru ai noştri, iar România mergea de pe primul loc la turneul final din SUA. A fost sfârşitul unei campanii dramatice şi începutul celei mai frumoase participări a României, la un turneu final.

Cornel Dinu a dat vina pe autocar
„Tricolorii” au început preliminariile avându-l pe Cornel Dinu antrenor şi debutul a fost fulminant: 7-0 cu Feroe şi 5-1 cu Ţara Galilor. „Procurorul” l-a readus pe Belodedici la naţională şi lucrurile mergeau bine, doar că toamna ne-a adus o înfrângere în Belgia, 0-1, un egal, acasă, cu Cehoslovacia, 1-1, şi o victorie în Cipru, 4-1. Au fost semne că ceva scârţâie. Apoi, în primăvara lui 1993, România a bătut Cipru, la Bucureşti, 2-1, şi a pierdut ruşinos, în Cehoslovacia, cu 2-5. „Dezastrul de la Kosice” a provocat demiterea lui Dinu, după o şedinţă de circ a Comitetului Executiv al FRF, în care selecţionerul demis a început prin a spune că o cauză a eşecului a fost lipsa plimbării de dimineaţă a jucătorilor, cauzată de întârzierea autocarului, şi a terminat cu vorbe grave la adresa cuplului Mircea Sandu- Mircea Angelescu, acuzat că lua decizii pe fond de băutură. La mijloc a fost însă şi intervenţia fostului premier Nicolae Văcăroiu, care a cerut clar ca Dinu să zboare de la naţională.

Hagi, Popescu şi Răducioiu, trataţi ca nişte infractori
FRF i-a încredinţat echipa lui Anghel Iordănescu, proaspăt campion la acea vreme cu Steaua, după ce doi ani activase în Cipru, la Famagusta. „Generalul” avea o misiune imposibilă. Trebuia să bată tot, dar depindea şi de jocul rezultatelor, calificarea jucându-se în patru: Belgia- Cehoslovacia- Ţara Galilor- România. Iordănescu a început cu un 4-0 în Feroe, toate golurile fiind semnate de Răducioiu. A bătut şi Belgia acasă, scor 2-1, şi a ajuns la Cardiff în faţa unui meci de totul sau nimic. La pauză era 1-0 pentru „tricolori”, dar supărat că naţionala cedase inţiativa, Hagi i-a cerut lui Iordănescu să iasă din vestiar pentru câteva clipe. „Regele” a dat doi pumni într-un dulap şi le-a cerut jucătorilor să se trezească, dacă vor să treacă Atlanticul. (Citeste povestea scandalului) .Până la urmă s-a terminat bine. Bara lui Bodin şi golul lui Răducioiu au asigurat biletele de America. Noi şi belgienii am prins Mondialul, Cehoslovacia şi Ţara Galilor au rămas la televizor. Ca răzbunare, la aeroport, înainte de întoarcere, poliţia galeză i-a ţinut în şedinţă pe Hagi, Ilie Dumitrescu, Gică Popescu şi Răducioiu, vreme de câteva ore, susţinând că pot fi infractori. Nu mai conta însă. Pentru prima dată în istorie, România obţinea două calificări consecutive la turneul final al CM, iar tragerea la sorţi ne-a aşezat în grupa A, alături de SUA, Elveţia şi Columbia.


În 1994, Iordănescu a făcut o selecţie care a avut câteva elemente bizare. În primul rând l-a lăsat acasă pe Marius Lăcătuş, unul dintre oamenii de bază ai naţionalei. „I-am făcut o mare nedreptate lui Marius, pe care o voi regreta toată viaţa”, a recunoscut antrenorul. Ignorat a fost şi Gheorghe Craioveanu, golgheterul competiţiei interne, dar şi Ion Timofte, care făcea furori la FC Porto. În lot au apărut însă Chiriţă (Rapid), Stângă şi Papură (U Craiova) şi Marian Ivan (FC Braşov). O pierdere uriaşă a fost cea a lui Ioan Ovidiu Sabău, accidentat, după ce naţionala nu-l mai avea nici pe Balint, retras din activitate.
Naţionala a ajuns în America în luna mai, cu trei săptămâni înaintea începerii competiţiei, şi s-a stabilit lângă Los Angeles, unde urma să joace în grupă. Venirea echipei peste Ocean a fost salutată cu multă căldură de românii aflaţi acolo, care au creeat o atmosferă specială în jurul echipei. „N-aş fi crezut niciodată că atât de departe de ţară, putem avea parte de asta”, a povestit Gică Popescu. Interesul şi simpatia faţă de naţională au făcut ca, la primul meci, cel contra Columbiei, grupuri masive de români să vină în tribunele stadionului „Rose Bowl”, din Pasadena, o suburbie a LA-ului. Sud-americanii erau net favoriţi, mai ales că Pele pronosticase că ei vor câştiga CM, după ce Columbia terminase preliminariile cu un 5-0 halucinant, la Buenos Aires, contra Argentinei.


La ora meciului cu naţionala lui Valderrama, afară erau aproape 40 de grade şi o atmosferă sufocantă amplificată de cei peste 90.000 de spectatori. Ce a urmat ştie probabil toată lumea. 3-1 pentru România, după un meci în care columbienii ne-au sufocat şi am respirat doar prin genul lui Hagi, forţa de contraatac a lui Răducioiu şi dăruirea extraordinară a apărării conduse de Stelea. Meciul s-a disputat de la ora 2.30 şi s-a terminat spre dimineaţă, dar asta nu i-a împiedicat pe români să iasă în stradă şi să strige: „Iliescu minte/Hagi preşedinte!”.


Euforia a fost de nedescris, dar meciul al doilea avea să ne aducă la realitate, deşi acel 1-4, contra Elveţiei, n-a arătat o diferenţă atât de mare între cele două echipe. România a acuzat schimbarea de fus orar şi de teren, s-a jucat la Detroit, pe un stadion acoperit complet, unde greu să putea respira. La 1-1, după de Hagi egalase, Elveţia a preluat conducerea la o fază la care Ohrel a făcut un henţ evident. Contra Elveţiei, Jean Vlădoiu a reuşit „performanţa” de a fi eliminat după numai două minute de joc, după o intrare cu talpa, gest pentru care el a fost trimis acasă, la Bucureşti.
În ultima partidă a grupei, „tricolorii” au jucat, din nou, la Los Angeles. Adversar? Echipa gazdă a Statelor Unite, care făcuse egal cu Elveţia şi bătuse Columbia. România s-a impus cu 1-0, prin golul lui Dan Petrescu, şi a obţinut biletele pentru optimi, unde adversar urma să ne fie Argentina lui Maradona, pe care o întâlnisem şi la CM din 1990.

CM din 1994 a fost primul la care victoria a fost răsplătită cu trei puncte

Victorie cu Argentina şi apoi coşmarul suedez
Contra Argentinei, România nu l-a putut folosi pe Florin Răducioiu, suspendat pentru două galbene. Atunci, Iordănescu a oscilat între a folosi un vârf împins de meserie, Marian Ivan sau Viorel Moldovan, sau a betona apărarea, cu perechea de stoperi Prodan – Mihali, cu Belodedici în spatele lor şi cu Gică Popescu şi Lupescu la închidere, urmând a lăsa atacul pe umerii cuplului Hagi- Ilie Dumitrescu. A ales a doua variantă, deşi Marian Ivan, care stătea în cameră cu Hagi, fusese anunţat cu o zi înainte, că va fi titular. Selecţionerul s-a dovedit inspirat, deoarece Hagi şi Ilie Dumitrescu au decis cel mai frumos meci de la CM 1994.


Sud-americanii l-au pierdut în grupe pe Diego Maradona, depistat pozitiv şi exclus pe loc din competiţie. La 34 de ani, El Pibe Doro reuşise să strângă în jurul lui fotbalişti cu o valoare uriaşă, de la Ruggeri, Sensini, Chamot, Redondo şi Simeone, la Caniggia, Batistuta, Balbo sau Ariel Ortega. Diego a luat loc în tribune la meciul cu România şi a suferit cumplit pentru naţionala sa, subordonată de români. Ilie Dumitrescu, care avusese un turneu final şters, a deschis scorul, Batistuta a egalat, Ilie a punctat pentru 2-1, Hagi a făcut 3-1, iar Balbo a închis tabela, la 3-2 pentru România. Pe „Rose Bowl” s-a declanşat hora bucuriei şi străzile din Bucureşti şi din ţară s-au împânzit de oamenii, care trăiseră meciul cu sufletul la gură, de la mii de kilometri distanţă.
După eliminarea Argentinei, un sfert de finală cu Suedia părea o partidă mult mai la îndemână. Jucasem cu Suedia, un amical, chiar în America, înaintea turneului final, terminat la egalitate, 1-1. Nordicii jucau bine, dar nu impresionau. Terminaseră grupa cu 5 puncte (victorie cu Rusia, egaluri cu Brazilia şi Camerun), iar în optimi eliminaseră Arabia Saudită. Partida s-a jucat tot în California, dar la Stanford, aproape de San Francisco. Faţă de meciurile precedente, „tricolorii” au jucat în roşu, iar ratarea calificării a făcut ca mult timp naţionala să evite această culoare.


Meciul în sine n-a fost foarte spectaculos, dar din minutul 80 a avut o desfăşurarea dramatică.  Tomas Brolin a deschis scorul pentru Suedia, Răducioiu a egalat cu un minut înainte de final şi s-a intrat în prelungiri. România a trecut în avantaj, scor 2-1, tot prin Răducioiu şi totul părea să ducă spre victoria noastră, mai ales că în minutul 101, Schwarz a fost eliminat. O greşeală uriaşă a lui Prunea a restabilit egalitatea, Keneth Andersson reluând în plasă o centrare la care portarul nostru ieşise defectuos. Prunea începuse turneul final ca rezervă a lui Stelea, dar după meciul cu Elveţia a fost titularizat, însă eroarea făcută l-a costat destul de scump. „Înaintea acelui meci mă căutaseră Eindhoven şi Marseille. După, nu m-a mai căutat nimeni”, a spus Prunea. El a avut totuşi o intervenţie miraculoasă în minutul 119, când l-a blocat pe Henrik Larsson la doi metri de poartă. Norocul ne-a zâmbit iniţial şi la penalty-uri, întrucât Mild a şutat peste poartă. Răducioiu, Hagi şi Lupescu au transformat, dar Dan Petrescu a ratat, Ilie Dumitrescu a transformat şi el, însă Belodedici a irosit şansa de duce meciul mai departe. După ratarea lui Mild, toţi suedezii au marcat, fără ca Prunea să miroasă vreo minge. Culmea, Petrescu şi Belo fuseseră cei mai buni executanţi ai României la antrenamente, dar s-au pierdut la meciul oficial.


„Am fost prea sigur că dau gol şi asta uneori te costă. Multe nopţi n-am dormit după acea ratare, care mă va apăsa toată viaţa”, a dezvăluit Petrescu. El a fost atât de afectat de eşec, încât nici n-a mai vrut să vină cu echipa în ţară. A mai rămas în America o săptămână pentru a-şi linge rănile. „N-am fost toţi atât de puternici pe cât am crezut şi fotbalul ne-a pedepsit”, a spus Hagi, în vreme ce Iordănescu a declarat deunăzi că dacă ar putea schimba ceva în viaţa lui ar face meciul cu Suedia mai scurt cu zece minute. Imaginile cu Prodan şi Răducioiu plângând în hohote pe gazon au sfâşiat sufletul milioanelor de români, care deja văzuseră semifinala România – Brazilia.  Un meci în care România ar fi trebuit să se descurce fără Gică Popescu şi Selymesi, suspendaţi.

România a fost eliminată din nou la penaltyuri, la fel ca în 1990, când pierduse în optimi, în faţa Irlandei

Hagi, în echipa turneului final
Gică Hagi a fost cel mai bun fotbalist al României în SUA, iar evoluţiile sale l-au propulsat în echipa turneului final, care a arătat astfel: Preudhomme (Belgia) – Jorginho (Brazilia), Marcio Santos (Brazilia), Maldini (Italia) – Dunga (Brazilia), Balakov (Bulgaria), Hagi (România), Brolin (Suedia) – Stoicikov (Bulgaria), Romario (Brazilia), Baggio (Italia).
 
Cinci „tricolori” au schimbat echipele
Evoluţiile bune al jucătorilor noştri au determinat şi câteva transferuri. Cea mai importantă mutare a fost cea a lui Hagi, de la Brescia la FC Barcelona, pentru aproape 6 milioane de dolari. Gică Popescu a plecat de la Eindhoven la Tottenham, unde a ajuns şi Ilie Dumitrescu, de la Steaua. Răducioiu a fost cumpărat de Espanyol de la Milan, iar Belodedici a lăsat Valencia pentru Valladolid.


Columbianul Escobar a plătit cu viaţa
Turneul final din SUA a respectat tradiţia. Europenii n-au reuşit să se impună nici de această dată pe un alt continent. A câştigat Brazilia, al patrulea titlu din istorie, după o finală cu Italia, decisă la penaltyuri. Baresi, Massaro şi Baggio au ratat aşa cum o făcuseră Belodedici şi Dan Petrescu. Naţionala „cariocas” fusese totuşi cea mai bună din competiţie. Avea o echipă puternică, Taffarel, Jorginho, Branco, Aldair, Dunga, Mazinho, Bebeto sau Romario fiind nume de 24 de karate. Supriza competiţiei a fost Bulgaria, care lăsase acasă Franţa, şi a ajuns să joace finala mică. Cu Stoicikov, Kostadinov, Sirakov şi ceilalţi, Bulgaria a eliminat în sferturi Germania lui Mattheus, Klinsman şi Voller.
Privită cu scepticism, din cauza faptului că în SUA fotbalul american, baseballul şi baschetul se situau cu mult înaintea soccerului, organizarea turneului final a fost un real succes. Americanii, care primiseră decizia găzduirii în 1988, s-au ocupat impecabil de tot, iar meciurile au avut asistenţe record, cele mai mari din istorie. Dintre echipele mari au lipsit Franţa, Anglia, Portugalia şi campioana europeană Danemarca, dar s-au calificat în premieră Grecia, Nigeria şi Arabia Saudită. Ultima a produs chiar două surprize, învingând Belgia şi Maroc.
Din păcate, Mondialul din 1994 este legat şi de un eveniment tragic. Columbianul Andres Escobar, care-şi dăduse un autogol în partida cu SUA, a fost ucis la revenirea în ţară. S-a întâmplat pe 2 iulie 1994, în faţa unui bar din Medelin, unde un profesor a tras în el 12 gloanţe, după fiecare dintre ele strigâng : Gol! Se pare că Humberto Castro pariase sume uriaşe la casele de pariuri, pe care le pierduse din cauza eşecurilor Columbiei. La funerariile lui Escobar au participat 120.000 de oameni, între care şi toţi colegii săi de la naţională, printre care şi marile vedete Valderrama, Asprilla, Rincon şi Valencia, supuse de România la Los Angeles. Criminalul a fost condamnat iniţial la 43 de ani de închisoare, pedeapsa i-a fost redusă la 26 de ani, însă după nouă ani a fost eliberat pentru bună purtare.

Salenko, cinci goluri într-un meci
CM 1994 a avut doi golgheteri, pe bulgarul Stoicikov şi pe rusul Salenko, ambii marcatori a câte şase goluri. Salenko este însă un caz mai spcial, deoarece e singurul jucător din istorie care a dat cinci goluri într-un meci, Rusia – Camerun 6-1. El a mai punctat o dată în partida cu Suedia şi aşa a ajuns golgheter la CM, deşi echipa sa n-a ieşit nici măcar din faza grupelor. În SUA a dat un gol şi Roger Milla, camerunezul care avea 42 de atunci şi a devenit cel mai bătrân marcator din istoria CM.

Perioada turneului: 17 iunie – 17 iulie

Echipe participante: Brazilia, Italia, Suedia, Bulgaria, Germania, ROMÂNIA, Olanda, Spania, Nigeria, Argentina, Belgia, Arabia Saudită, Mexic, SUA, Elveţia, Irlanda, Norvegia, Rusia, Columbia, Coreea de Sud, Bolivia, Camerun, Maroc, Grecia

Finala mare: Brazilia – Italia 0-0 (3-2, după penalty-uri)

Finala mică: Suedia – Bulgaria 4-0

Meciuri: 52

Goluri: 141 (media 2,7 pe meci)

Asistenţă: 3.597.538 (media 68.991 pe meci)

Golgheteri: Hristo Stoicikov (Bulgaria), Oleg Salenko (Rusia) - ambii 6 goluri

   

Întreaga istorie a Cupei Mpndiale:

VIDEO 1990 - România a revenit în elita fotbalului mondial, după ce acoliţii lui Ceauşescu au vrut să desfiinţeze Steaua şi Dinamo

VIDEO CM 1986 - „Eu am pus capul, Dumnezeu a pus puţin mâna“. Explicaţia celui mai frumos gol marcat neregulamentar

VIDEO CM 1982 - Primul Mondial care s-a jucat pe bani. PCR a interzis un jucător la naţională pentru că era etnic maghiar

 
 

VIDEO CM 1970 „Tricolorii“ au fost aproape de o catastrofă aviatică pe drumul spre Mexic, care l-a şocat pe Dobrin. Cum i-a tratat Pele pe ai noştri

VIDEO CM 1966 - A fost sau n-a fost gol la şutul lui Hurst? Un tuşier azer a luat cea mai grea decizie din istoria fotbalului

VIDEO CM 1962 - Mondialul „Diavolului şchiop” şi al „Bătăliei de la Santiago”. Garrincha, fotbalistul care a avut 14 copii, a adus un nou titlu Braziliei

CM 1958 Mondialul în care s-a născut „Regele“ Pelé. Ce recorduri a stabilit puştiul de 17 ani, la primul CM câştigat de Brazilia 

VIDEO CM 1954. Germania, campioană mondială cu amatorii. Cum să pierzi în grupe cu 3-8, dar să câştigi finala, în faţa aceleiaşi echipe, Ungaria

 
 
 

VIDEO: 1930 - Finala s-a jucat cu două mingi, iar gazdele au ridicat garduri şi au săpat şanţuri la marginea terenului

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: