VIDEO CM 1978 - În timpul Mondialului argentinian, opozanţii dictaturii erau aruncaţi de vii din avioane. Regimul Ceauşescu a vândut calificarea Spaniei
0Campionatul Mondial din 1978 a fost organizat într-o ţară, Argentina, în care oamenii erau torturaţi de dictatura generalului Jorge Rafael Videla.
Argentina primise acceptul FIFA de a organiza Cupa Mondială în 1966, la 36 de ani, după prima încercare, cea din 1930, când a fost preferat Uruguayul, pentru ediţia inaugurală. Numai că, din 1966 şi până în 1978 multe s-au schimbat în America de Sud şi implicit, în Argentina. În anii 1970, ţările din zonă traversau o perioadă bună din punct de vedere economic, dar aproape toate au căzut victime “juntelor militare”, adică au suportat lovituri de stat, în urma cărora diverşi generali, deveniţi apoi dictatori, au pus mâna pe putere.
A fost şi cazul Argentinei, unde Jorge Rafael Videla a instaurat un regim de o cruzime ieşită din comun. În Argentina au apărut atunci centre de tortură, în care opozanţii ideilor neo-fasciste, cei mai mulţi dintre ei tineri studenţi, trăiau clipe de coşmar. Bărbaţii erau castraţi, iar femeile violate, sub ameninţarea câinilor şi a bastoanelor electrice. Când nici tortura nu mai era de ajuns s-a trecut la măsuri şi mai extreme. Oamenii efectiv dispăreau. În jur de 30.000 de argentinieni s-au pierdut fără urmă, mărturiile ulterioare răsturnării regimului scoţând la iveală adevăruri dramatice. Mulţi dizidenţii fuseseră îmbarcaţi în avioane militare şi aruncaţi de vii în Oceanul Atlantic.
Centru de tortură lângă stadion
Aceasta era situaţia în Argentina anului 1978, o ţară terorizată de oamenii lui Videla şi din acest motiv doi fotbalişti uriaşi, olandezul Johan Cruyff şi germanul Paul Breitner au refuzat să meargă la Mondiale. “Nu pot să joc fotbal la un kilometru de un loc în care oamenilor le se scot unghiile”, a spus Cruyff. Locul despre care vorbea olandezul se numea Şcoala Mecanică a Marinei, un fel de “Auschwitz” argentinian, aflat în imediata apropiere a stadionului Monumental din Buenos Aires. Iniţial, toată echipa Olandei a vrut să boicoteze turneul final, dar până la urmă numai Cruyff a rămas acasă.
Cum însă fotbalul e cel mai popular joc din lume şi cu ajutorul lui oamenii uită de multe, Videla s-a folosit de Cupa Mondială pentru a-şi cosmetiza imaginea. L-a chemat la deschidere pe fostul secretar de stat american, Henry Kissinger, a suplimentat bugetul de organizare şi a investit puternic în infrastructură, construind stadiaoen şi aeroporturi noi şi asigurând condiţii excelente echipelor participante. În plus, el a pus la dispoziţie oamenilor steaguri naţionale şi a oferit fanilor celebrele confetti, care au făcut ca Argentina 1978 să ofere în tribune unul dintre cele mai spectaculoase turnee finale. Strategia sa a dat roade, argentinienii de rând şi nu numai, chinuiţi de problemele zilnice găsind în fotbal cel mai bun mod de a refula. “Lumea fugea după autocarul nostru, sperând să ne îmbrăţişeze. Am simţit o căldură extraordinară din partea poporului, chiar dacă ştiam şi noi cum stau lucrurile în ţară”, a declarat căpitanul de atunci al “pumelor”, Daniel Passarella.
Dincolo de contextul politic din spatele fotbalului, Mondialul din 1978 a oferit fotbal de calitate şi goluri superbe. Din fotbalul mare dispăruseră Pele, Beckenbauer sau Eusebio, dar apăruseră lupi tineri, precum Zico, Platini, Rummenigge, Antognoni, Boniek, Santillana, Kempes, Dalglish, iar superba naţională a Olandei, chiar şi fără Cruyff, strălucea în continuare.
Preliminariile pentru Argentina 1978 au fost primele în care s-au înscris peste 100 de echipe. Între formaţiile eliminate s-au numărat Anglia, URSS, Cehoslovacia, Portugalia sau Uruguay, socotite favorite la calificare. Pentru turneul final s-a păstrat acelaşi sistem. Patru grupe de calificare, apoi două grupe semifinale şi finalele. Argentina, ţara gazdă a căzut în cea mai dificilă grupă, cu Italia, Franţa şi Ungaria, dar a avut avantajul de a juca mereu ultimul meci al zilei, ştiind rezultatele contracandidatelor.
Tunisia, prima victorie pentru Africa
Dezamăgirea turneului final a fost naţionala Mexicului, bătută straşnic în grupă de RFG, Polonia şi Tunisia. Aztecii au plecat acasă cu zero puncte şi un golaveraj de 2-12. Tot ei au fost victimele primei victorii a unei echipe africane la un turneu final de Campionat Mondial. Tunisia a intrat în istorie, după 3-1 cu Mexicul. Până în 1978, doar trei echipe din Africa fuseseră la Mondiale, Egipt (1934), Maroc (1970) şi Zair (1974), fără a obţine ceva notabil.
La această ediţie a Campionatului Mondial s-a calificat, în premieră, şi naţionala Iranului. În grupă cu Olanda, Peru şi Scoţia, persanii au scos un punct în faţa britanicilor, scor 1-1, şi au pierdut cu 0-3 cu Olanda şi 1-4 cu Peru. Iranul a fost a cincea echipă din Asia care a prins un turneu final, după Israel (1970), Coreea de Nord (1966), Coreea de Sud (1954) şi Indonezia (1938 – sub denumirea de Indiile de Est ale Olandei).
Olanda a avut bară în ultimul minut
Finala competiţiei a opus ţării gazdă naţionala Olandei, argintul ediţiei din 1974. Olandezii aveau în continuare o forţă ofensivă extraordinară, dar au trăit o nouă dramă în ultimul act al competiţiei. Kempes a deschis scorul în minutul 37, speculând o bâlbâială a batavilor. Când argentinienii se pregăteau să declanşeze fiesta, cu opt minute înainte de final, Nanninga a egalat cu o puternică lovitură de cap.
Golul 1000 din istoria Campionatului Mondial a fost marcat în 1978 şi l-a avut ca autor pe olandezul Rensenbrinck (în portocaliu)
La ultima fază a timpului regulamentar, olandezii au aruncat o minge către careul advers, Rensenbrinck s-a desprins din marcaj şi a strecurat mingea pe lângă Fillol. Stadionul a amuţit, dar bara a răpit Olandei şansa de a câştiga titlul mondial. În prelungiri, acelaşi Kempes şi apoi Bertoni au punctat pentru victoria Argentinei. A fost primul triumf al “pumelor” în fotbalul mare, realizat de nişte fotbalişti consacraţi, care străluceau în campionatul intern.
Selecţionerul Luis Cesar Menotti construise echipa în jurul axei Fillol – Passarella- Ardiles – Kempes, lângă care a aşezat fotbalişti talentaţi ca Gallego, Luque sau Houseman. În lot nu s-a regăsit niciun jucător de la Boca Juniors, deci nici Diego Armando Maradona. Acesta a făcut parte din lotul de 25 de fotbalişti, pe care Menotti l-a ţinut în cantonament, dar întrucât pe lista FIFA nu puteau fi trecuţi decât 22 de fotbalişti, Maradona, care avea atunci 17 ani, a fost lăsat acasă.
Şi-au pus numerele in ordinea alfabetică
Naţionala Argentinei a făcut notă discordantă faţă de restul echipelor şi a decis ca jucătorii să poarte numere pe tricou în ordine alfabetică. Astfel, numărul 1 a fost mijlocaşul Alonso, numărul 2 Ardiles şi tot aşa. Portarul Fillol a jucat cu numărul 5, fundaşul Galvan cu 7, portarul de rezervă, Baley, a avut numărul 3, ceva mai norocos fiind Mario Kempes care a prins numărul 10, obişnuit pentru un atacant.
Blatişti şi dopaţi?!
Chiar dacă avea o echipă foarte bună, Argentina a fost protagonista a două scandaluri uriaşe. Primul este de dopaj, al doilea de trucare al unui meci. Jucătorii argentinieni au fost acuzaţi că ar fi folosit amfetamină, pentru a-şi ridica potenţialul fizic. Francezii sunt cei care au lansat această variantă şi au întreţinut-o ani buni după terminarea competiţiei. “La două ore după meciul cu noi, fotbaliştii lor erau încă foarte agitaţi sub influenţa stimulentelor”, a declarat un fost internaţional francez, care s-a vrut a fi sub protecţia anonimatului, dar despre care se bănuie că e fostul căpitan Marius Tresor. Fotbaliştii sud-americani au contestat vehement aceste afirmaţii, susţinând că au fost curaţi ca lacrima.
Peruanii s-au dat la o parte
Al doilea scandal al “pumelor” ţine de meciul cu Peru, din grupa semifinală B. Brazilia învinsese Peru cu 3-0, iar Argentina bătuse Polonia cu 2-0. În meciul direct cele două naţionale au terminat la egalitate, scor 0-0, şi s-a ajuns ca finalista să se decidă în ultima etapă. Brazilia a bătut Polonia cu 3-1 şi avea un avantaj de trei goluri faţă de Argentina, care a jucat în aceeaşi zi, la o oră şi jumătate după terminarea jocului Braziliei. La Rosario a fost un meci mai mult decât dubios, câştigat de Argentina cu 6-0, meci în care peruanii au dat impresia că s-au încălţat invers. Brazilia a ratat finala şi a protestat vehement, dar Argentina a ajuns în ultimul act. S-a spus că pentru ajutorul oferit, datoria statului Peru faţă de guvernul de la Buenos Aires a fost ştearsă, că zeci de trenuri cu grâu au plecat spre Lima şi că 13 dizidenţi peruani ar fi fost extradaţi în ţara natală. Adevărul nu se va afla probabil niciodată, dar istoria reţine că jucătorii Perului au ieşit şifonaţi, fiind aşteptaţi cu pietre pe aeroport, la întoarcerea acasă de către fanii naţionalei lor.
“El Matador” Kempes
Eroul Argentinei în 1978 a fost Mario Kempes (fotos sus), un atacant puternic, dar în acelaşi timp tehnic, care avea abilitatea de a-şi creea spaţii şi de a profita de ele. Kempes juca la Valencia şi fusese de două ori golgheterul campionatului Spaniei. La turneul final a reuşit să ajungă cel mai bun marcator, prin trei “duble” reuşite în meciurile cu Polonia, Peru şi Olanda. În partida cu Polonia, Kempes a respins o minge cu mâna de pe linia porţii, dar portarul Fillol a apărat penalty-ul acordat. Supranumit “El Matador”, Kempes a jucat cu Valencia la Piteşti şi a eliminat pe FC Argeş din Cupa UEFA, (1-2 şi 5-2) într-o dublă în care argentinianul l-a lăudat pe Gicu Dobrin. Kempes, care a prins şi CM din 1974 şi CM din 1982, şi-a încheiat cariera la 39 de ani, în Austria, dar a revenit de două ori pe teren. Prima dată, la 41 de ani, la un club din Chile, şi a doua oară, la 45 de ani, la o echipă din Indonezia, pentru care a dat 10 goluri în 15 partide.
Le-am adus noroc
România a purtat noroc Argentinei înainte de CM 1978 şi a devenit un sparring-partner bun pentru”pume” înainte de Mondiale. “Tricolorii” au jucat contra Argentinei în 1974, 1978 şi 1982, pierzând de fiecare dată, 1-2 în 1974, 0-2 în 1978 şi 0-1 în 1982, toate meciurile fiind disputate în deplasare. Autorul singurului nostru gol pe tărâm argentinian a fost Attila Kun, fost atacant la UTA. Numitorul comun al acelor meciuri a fost Mircea Lucescu, titular în primele două partide şi antrenor la cea din 1982.
România, împiedicată economic de Spania
“Tricolorii” au bifat o nouă necalificare la turneul final, după cea din 1974. De data aceasta eşecul a fost cu mult “cântec”, dar şi cu acuzaţii menţinute chiar şi peste ani. România a căzut în grupă cu Spania şi Iugoslavia, şi a debutat excellent, scor 1-0 contra ibericilor, pe Ghencea. Naţionala, condusă de Ştefan Kovacs, de baza pe un nucleu de valoare format din Sameş, Vigu, Liţă Dumitru, Iordănescu, Balaci, Boloni şi Dudu Georgescu. După victoria de pe Ghencea, România şi-a consolidat poziţia de lider cu un succes de calibru, la Zagreb, în faţa Iugoslaviei, 2-0, prin golurile lui Dudu Georgescu şi Iordănescu.
Favoriţi la calificare, jucătorii noştrii au clacat lamentabil în partea a doua a preliminariilor. A venit un 0-2 în Spania, cu goluri marcate în ultimul sfert de oră şi apoi un 4-6 uluitor, acasă, contra Iugoslaviei, la Bucureşti, rezultat care ne-a aşezat în faţa televizorului pentru competiţia din Argentina. Acest meci a iscat multe polemici, deoarece dacă România ar fi învins la două goluri diferenţă s-ar fi calificat la turneul final. Iar şanse au fost, Slavă Domnului! În minutul doi, Vigu a deschis scorul.
Dinu şi Dumitru au fost anchetaţi
Pentru cei care nu ştiu ori s-au născut mai târziu, Iosif Vigu a fost unul dintre cei mai puternici fundaşi din România. A jucat 13 ani la Steaua, unde era şeful vestiarului, urechindu-i fără menajamente pe Dumitru, Iordănescu sau Marcel Răducanu. “În vestiar la Steaua, dacă ridicam tonul, făceau toţi pe ei! Nu acceptam fumătorii. Destul era că unii şpriţuiau sau umblau la fofoloance”, a povestit fostul fotbalist. Vigu, acum în vârstă de 68 de ani, retras acasă la Satu Mare, a fost un fundaş pe care regretatul Fănuş Neagu l-a caracterizat astfel: “Dacă un jucător trece de Vigu, în spatele lui rămâne o mână sau un picior” .
În fine, după golul lui Vigu, iugoslavii au egalat şi au trecut apoi în avantaj, dar la pauză am intrat în avantaj, Boloni şi Iordănescu făcând 3-2. Adversarii au întors scorul, însă iar am egalat prin Dudu Georgescu, în minutul 67. Era 4-4 şi 30.000 de spectator mai sperau la calificare. În zadar, deoarece s-a terminat 4-6 şi Spania a obţinut biletele pentru Argentina. Eroul Iugoslaviei a fost Safet Susici, autor a trei goluri, actualul selecţioner al Bosniei, omul care a calificat această naţională , în premieră, la CM 2014.
Ştefan Kovacs (foto), bănuit că a făcut echipa strâmb
De ce a fost însă această necalificare controversată? Liţă Dumitru susţine că ar fi fost un blat ordonat de familia Ceauşescu. Argentina, ţara gazdă a Mondialului, ţinea neapărat ca sora mai mare Spania să fie prezentă la turnul final, iar guvernul ibericilor ar fi promis favoruri economice României în schimbul calificării la Mondiale. Liţă crede că selecţionerul Ştefan Kovacs a lucrat în spiritul necalificării. “Toţi au fost mână în mână şi au dat vina pe mine şi pe Cornel Dinu. Cică am fost la hotelul sârbilor timp de doua ore, cu o zi înainte de meci. M-au anchetat multe zile şi nopţi, la ordinul lui Pişti Kovacs. Norocul meu a fost că mă uitam la “Stan si Bran” cu colegii între orele 19 şi 21, iar ei m-au apărat. Trebuia să dea vina pe cineva şi vroiau să mă înfunde. Gândiţi-vă că totul era premeditat: Sătmareanu II s-a accidentat subit, la pauză a intrat anonimul Dobrău şi pe acolo s-au luat toate golurile. Lucrurile se leagă perfect", a declarat Liţă Dumitru.
Rainea, la al doilea Mondial
Cert e că România nu s-a calificat cu echipa, dar drapelul nostru a ajuns la Buenos Aires graţie lui Nicolae Rainea. Cel mai titrat arbitru român a bifat a doua prezenţă la un turneu final şi a arbitrat la centru Franţa – Italia 1-2 (foto jos) şi Peru – Brazilia 0-3. El s-a aflat în brigada de rezervă pentru finală, după ce în acelaşi an condusese la centru returul finale Cupei UEFA, PSV Eindhoven – Bastia 3-0 (în tur 0-0), iar în decembrie avea să arbitreze Supercupa Europei (Anderlecht – Liverpool 4-3).
STATISTICI
Perioada turneului: 1 -25 iunie 1978
Echipe participante: Argentina, Olanda, Brazilia, Italia, Polonia, RFG, Austria, Peru, Tunisia, Spania, Scoţia, Franţa, Suedia, Iran, Ungaria, Mexic (în ordinea clasării finale)
Finala mare: Argentina – Olanda 3-1 (după prelungiri)
Finala mică: Brazilia – Italia 1-0
Meciuri: 38
Goluri: 102 (media 2,7 pe meci)
Asistenţă: 1.545.791 (media 40.678 pe meci)
Golgheter: Mario Kempes (Argentina) 6 goluri
Se încarcă comentariile...
