VIDEO CM 1962 - Mondialul „Diavolului şchiop” şi al „Bătăliei de la Santiago”. Garrincha, fotbalistul care a avut 14 copii, a adus un nou titlu Braziliei

VIDEO CM 1962 - Mondialul „Diavolului şchiop” şi al „Bătăliei de la Santiago”. Garrincha, fotbalistul care a avut 14 copii, a adus un nou titlu Braziliei

Garrincha (stânga) a fost cea mai bună extremă din istoria fotbalului

Turneul final din Chile s-a terminat cu victoria Braziliei, care a fost remorcată către titlu de extrema Garrincha.

Ştiri pe aceeaşi temă

28 de ani aşteptaseră brazilienii primul titlu mondial, care a poposit la Rio abia în 1958, după triumful din Suedia. Atunci însă s-a declanşat şi foamea de rezultate a naţionalei „cariocas”, care şi-a adjudecat şi următoarea ediţie, devenind, după Italia, a doua echipă care reuşeşte „dubla” consecutivă. De altfel, ele au rămas şi singurele echipe care au realizat acest lucru.
Campionatul Mondial din 1962 s-a disputat în Chile. FIFA a luat decizia ca America de Sud să primească din nou onoarea de a găzdui competiţie, după ce două ediţii la rând, Elveţia 1954 şi Suedia 1958, s-au disputat în Europa. Argentina era marea favorită la organizarea CM, după ce se tot chinuia, încă din 1930, să primească avizul FIFA. „Putem începe chiar mâine Cupa Mondială. Suntem pregătiţi”, a anunţat preşedintele Federaţiei Argentiniene, în 1956, când şi-au mai depus dosarele Germania de Vest şi Chile. Chile, spun unii, avea doar rolul de „iepure” în competiţie, pentru a nu atrage atenţia că jocurile ar fi fost făcute pentru Argentina. Şi totuşi, preşedintele Comitetului de Organizare Chilian, Carlos Dittborn, a prezentat la următorul Congres FIFA un plan cu argumente puternice în favoarea ţării sale, invocând în primul rând promovarea fotbalului în ţările sub-dezvoltate, iar forul mondial a mai sărit o dată din schemă Argentina.
În 1960 însă, la 500 de kilometri de capitala Santiago s-a produs cel mai devastator cutremur din istoria omenirii, cu o magnitudine de 9,5 grade pe scara Richter. Efectele au fost devastatoare. Coasta chiliană a fost măturată de valuri cu o înălţime de 25 de metri. Valvidia, cum a fost numit cutremurul, a distrus toată infrastructura statului, a ucis peste 6000 de oameni şi a afectat în jur de două milioane de locuitori.
Chile n-a renunţat însă la organizarea Cupei Mondiale, Carlos Dittborn, artizanul proiectului ieşind public cu o declaraţie care a dovedit puterea de luptă a conaţionalilor săi: „Nu mai avem nimic, dar vom face totul să reconstruim ce s-a distrus”. Patru oraşe au fost şterse de pe lista celor care  trebuiau să găzduiască meciuri, fiind puternic afectate de cutremur, şi astfel, turneul final s-a jucat doar în alte patru oraşe. Doar Santiago a avut un stadion cu o capacitate ridicată, 66.000 de locuri, în vreme ce la Rancagua, Arica şi Vina del Mar s-a jucat pe arene cu mai puţin de 18.000 de locuri.
Chiar şi aşa, Chile s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor şi a avut şi o naţională puternică şi arţăgoasă, care la final a ocupat locul 3, scoţând de bucurie, lumea pe stradă. Campionă a ieşit însă Brazilia, care prinsese gustul victoriei din urmă cu patru ani, iar în Chile l-a scos din mânecă pe Garricha, cel care a fost cel mai bun jucător al turneului şi principalul „motor” al naţionalei braziliene.
Ca şi organizare, în Chile s-a mers pe sistemul din Suedia 1958. 16 echipe participante, între care ţara gazdă, Chile, şi campiona en-titre, Brazilia, n-au jucat preliminarii. În luptă au intrat 57 de echipe, surpriză fiind eliminarea Franţei de Bulgaria, vecinii de la sud de Dunăre calificându-se în premieră la un turneu final. Tot pentru prima dată a obţinut biletele şi Columbia. Suedia şi Austria au fost pe lista eliminatelor în preliminarii, iar Mexicul, reprezentanta Americii Centrale, a fost singura echipă care şi-a făcut loc între formaţiile din America de Sud şi Europa.

Drama artizanului
Carlos Dittborn, omul care a adus statului Chile organizarea Cupei Mondiale din 1962, nu s-a putut bucura de reuşita proiectului său. El a decedat cu doar o lună înaintea începerii competiţiei, la numai 38 de ani, din cauza unei pancreatite.

România s-a retras în faţa Italiei
Deşi n-avea o echipă tocmai rea, România a renunţat la preliminariile CM din Chile, unde căzuse în grupă cu Italia şi Israel, după o decizie a Partidului Comunist Român, care vrut să pedepsească echipa naţională pentru necalificarea la JO din 1960. Astfel, Ienei, Gheorghe Constantin, Voinescu, Tătaru şi ceilalţi au mai bifat o absenţă de la cea mai importnată competiţie fotbalistică a lumii. Era deja a patra consecutivă, după cele din 1950, 1954 şi 1958.

Bătălia de la Santiago

Mondialul chilian s-a remarcat prin două aspect neplăcute. Echipele au început să joace defensviv, media de goluri fiind sub 3 pe meci, iar violenţa a devenit o armă important pe gazon. Spre exemplu, în primele zile ale competiţiei s-au accidentat 34 de fotbalişti, din cauza intrărilor la rupere pe genunchi şi pe gleznă.
Cel mai dur meci a fost cel dintre Chile şi Italia, alimentat de un conflict în presă al celor două naţiuni. Cu superioritatea specific italiană, doi jurnalişti din Peninsulă au publicat în presa de la Roma articole jignitoare la adresa poporului chilian, prezentând organizarea turneului într-o lumină negativă şi specificând cât de greu se trăieşte în Chile, ce condiţii mizere sunt în oraşe şi cât de chinuiţi sunt oamenii din această ţară.

Relatările lor au ajuns în presa chiliană, iar ei au fost expluzaţi din ţară, pentru că riscau să fie linşaţi de fanii gazdelor. Şi aşa, un ziarist argentinian a fost bătut crunt într-un bar, deoarece cîţiva chilieni au crezut că e italian. Împotriva naţionalei “azure” se crease oricum un val de antipatie, deoarece începuse să racoleze jucători de alte naţionalităţi. Italia îl luase pe Maschiosi, de la Argentina, şi şi Altafini, de la Brazilia, ultimul fost campion mondial în 1958.
Pe teren, Chile şi Italia s-au întrecut în durităţi, arbitrul englez Ken Aston pierzând meciul din mână. El l-a eliminat în minutul 8 pe italianul Ferrini, dar acesta n-a vrut să părăsească terenul şi a fost scos cu forţa după zece minute de parlamentări de către oficialii FIFA. Apoi, în repriza secundă, a mai eliminate un Italian, dar a închis ochii atunci când un jucător al gazdelor i-a spart nasul lui Maschio. Chile a învins cu 2-0, în faţa a aproape 70.000 de oameni dezlănţuiţi în tribune, şi a trimis Italia acasă, deoarece din grupa a doua alături de gazde, în sferturi a mers Germania de Vest.


Chilienii au mers bine până în semi-finale, unde au întâlnit Brazilia, care i-a subordonat cu 4-2. Surpriza plăcută a competiţiei a fost naţionala Cehoslovaciei, clădită pe scheletul echipei Dukla Praga. Aceasta a remizat în grupă, scor 0-0 cu Brazilia, şi a învins Spania cu 1-0, dar a pierdut în faşa Mexicului, cu 1-3, şi a ajuns în sferuturi doar pentru că brazilienii au bătut atât Spania, cât şi Mexic. Apoi, Cehoslovacia a trecut de Ungaria şi de Iugoslavia, şi în finală a dat din nou piept cu Brazilia, în faţa căreia apierdut cu 3-1, deşi deschisese scorul în minutul 15. Cehoslovacii au cucerit astfel al doilea argint din istoria participărilor, după cel din 1934.

Iaşin a luat gol din corner
La CM 1962 s-a marcat singurul gol din corner de la un turneu final, autor fiind columbianul Marcos Coll, în partida cu URSS, scor 4-4. În poarta sovieticilor se afla legendarul Lev Iaşin, socotit de unii cel mai bun portar din toate timpurile. “Păianjenul negru”, care în 1963 a câştigat “Balonul de Aur”, singurul portar în această postură, obişnuia să se încălzească înaintea meciurilor cu o gură-două de tărie şi îşi calma nervii cu câte o ţigare, fumată chiar la vestiare.

Spania a avut ghinion
Ibericii au fost socotiţi ghinioniştii competiţiei, deoarece au căzut în grupă cu Brazilia, Cehoslovacia şi Mexic şi au plecat acasă de pe ultimul loc, chiar dacă o aveau o echipă foarte puternică. Ei erau antrenaţi de argentinianul Helenio Herrera, creatorul marelui Inter, din anii 1960 şi inventatorul celebrului “catenaccio” şi-i aveau în echipă pe Di Stefano şi Puskas, “racolaţi” de la Argentina, respectiv Ungaria. Di Stefano s-a accidentat însă înaintea primului meci şi n-a jucat niciun minut la Mondiale. Aceasta este marea neîmplinire a unuia dintre cei mai mari fotbalişti ai lumii.

Garrincha şi-a înecat talentul în alcool
Manuel Francisco dos Santos este numele real al lui Garrincha, care a a primit această poreclă de la sora sa, după denumirea unei micuţe păsări de culoare maro din Brazilia. Lui Manu i s-a spus Garrincha de la patru ani şi aşa a intrat în istorie. El s-a născut cu două defecte fizice majore. Din cauza unei deformaţii la coloană avea piciorul drept îndoit spre exterior, iar piciorul stâng era mai scurt cu 6 centimetri decât celălalt. Asta nu l-a împiedicat însă să aibă un dribling ameţitor şi să fie unul dintre cei mai buni fotbalişti ai lumii.


Ca mulţi alţii, Garrincha a fost un boem al fotbalului. A iubit mingea, dar în egală şi alcoolul şi femeile. Se spune despre el că ar fi avut 14 copii, din cele două căsătorii şi numeroasele relaţii avute, iar la 50 de ani s-a stins răpus de ciroză. N-a vrut niciodată să plece din Brazilia, chiar dacă marile echipe italiene, în frunte cu Inter şi Juventus, l-au ademenit cu bani frumoşi, şi a cunoscut consacrarea la Botafogo, unde a jucat 614 meciuri şi a marcat 245 de goluri.
În 1962 a avut rolul de trage Brazilia după el în drumul către al doilea titlu mondial. Jucase şi în 1958, dar la Mondialul chilian, Pele s-a accidentat în grupe şi n-a mai jucat. Atunci a ieşit la rampă Garrincha, supranumit “Diavolul şchiop”, din cauza defectelor sale. A marcat patru goluri şi a jucat finala cu Cehoslovacia deşia avea febră foarte mare. FIFA a dovedit însă îngăduinţă faţă de el, deoarece fotbalistul fusese eliminat în semifinala cu Chile, dar n-a fost suspendat, aşa cum păţiseră cei care mai luaseră roşu până atunci. Poate şi pentru că fără Garrincha fotbalul era mai sărac, iar cu el terenul devenea arenă de spectacole, iar mingea se lăsa dresată ca la circ.


Brazilienii l-au iubit enorm pe Garrincha, introdus de FIFA în cea mai bună echipă mondială a secolului 20. Pe piatra mormântului său scrie: “Aici odihneşte cel care a fost Bucuria Poporului – Mane Garrincha”. Şi acum, pe unele ziduri din Rio de Janeiro, oraşul natal al fostului fotbalist, scrie, se pot vedea mesaje precum: “Garrincha, îţi mulţumim că ai existat”.
Naţionala “cariocas” a anului 1962 n-a însemnat doar Garrincha, ci şi Vava, Zagallo, Zito ori Amarildo, ultimul fiind înlocuitorul lui Pele, după accidentare. Faţă de 1948, Brazilia n-a mai fost aşa de ofensivă, speriată probabil şi de accidentarea lui Pele. Sud-americanii au jucat 4-3-3 şi au făcut diferenţa pe benzi, acolo unde Amarildo şi Garrincha au făcut diferenţa.


Vava, în istorie
Vava a devenit primul jucător din istoria Cupei Mondiale care a reuşit să marcheze în două finale ale competiţiei. El a înscris golul trei în finala cu Cehoslovacia, după ce, cu patru ani înainte, în Suedia, punctase de două ori. Performanţa lui avea să fie egalată opt ani mai târziu de Pele, care punctat în ultimul act al turneului din Mexic 1970.

Statistici
Durata turneului: 30 mai - 17 iunie  
Echipe participante: Brazilia, Cehoslovacia, Chile, Iugoslavia, Ungaria, URSS, RFG, Anglia, Italia, Argentina, Mexic, Uruguay, Spania, Columbia, Bulgaria, Elveţia (în ordinea clasării finale) 
Finala mare: Brazilia – Cehoslovacia 3-1    
Finala mică: Chile – Iugoslavia 1-0      
Meciuri jucate: 32    
Goluri marcate: 89 (2,8 media pe meci)   
Spectatori: 893.172 (27.911 media pe meci)  
Golgheteri: Garrincha, Vava (ambii Brazilia), Ivanov (URSS), Sanchez (Chile, Albert (Ungaria), Jerkovici (Iugoslavia) - 4 goluri

VIDEO Finala Cupei Mondiale 1962: Brazilia - Cehoslovacia 3-1

 Vezi şi

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: