VIDEO Chiricheş, revenire cu probleme. Eroare uriaşă făcută de fundaşul român, în meciul cu Sunderland

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tottenham, cu Chiricheş revenit ca titular după mai bine de două luni de pauză, a jucat luni seară, pe teren propriu, cu Sunderland, ocupanta ultimului loc în Anglia, în epilogul etapei a 33-a. Chiricheş a gafat la faza din care oaspeţii au deschis scorul, dar a fost salvat de coechipieri, într-un meci câştigat de Tottenham cu 5-1, cu trei goluri marcate în ultimele 11 minute.

După o perioadă lungă în care a rămas în afara gazonului, din cauza unei accidentări, Vlad Chiricheş s-a regăsit luni seară în primul „11“ al lui Totteham. Revenirea n-a fost însă una cu noroc, pentru fundaşul român. 

Chiricheş, care a evoluat în centrul defensivei lui Spurs, alături de francezul Kaboul, a făcut o gafă uriaşă în minutul 17.

După ce-a executat un aut şi a reprimit balonul de la portarul Hugo Lloris, Chiricheş a trimis o pasă dezastruoasă, „către nimeni“, în centru. 

Mijlocaşul lui Sunderland, Lee Cattermole, a spurs „merci“ şi a trimis, din prima, de la 20 de metri, în poarta rămasă goală.

Chiricheş are şi o scuză la faza golului, goalkeeper-ul Lloris făcându-i semn să scoată balonul în centru, unde coechipierul Kaboul n-a avut reacţie. Lipsă evidentă de sincronizare şi înţelegere între cei doi fundaşi centrali ai lui Tottenham, la primul meci în care evoluează împreună. Mare parte din vină îi aparţine însă lui Chiricheş.

Tim Sherwood a forţat revenirea lui Chiricheş printre titulari şi din cauza accidentărilor, de la Spurs lipsind alţi doi fundaşi centrali Michael Dawson (căpitanul echipei) şi Jan Vertonghen.

În minutul 28, Tottenham a egalat, 1-1, cu reuşita lui Adebayor, revenit şi el după o accidentare.

Din fericire pentru român, în partea secundă, Tottenham a reuşit să treacă în avantaj pe tabelă. A înscris mai întâi prin puştiul Kane (59), internaţional englez de tineret, care a marcat din 6 metri din centrarea danezului Eriksen, la a doua pasă de gol. Apoi Eriksen, omul meciului, şi-a trecut şi el numele pe tabelă, în minutul 79, când a marcat pentru 3-1, cu un şut în diagonală, de la 25 de metri, uşor deviat. 

Oaspeţii au căzut total pe final, când au mai încasat două goluri. Adebayor (86) a reuşit „dubla, după ce a îndeplinit o simplă formalitate, din 3 metri, cu poarta goală, apoi Sigurdsson (90+3) a închis tabela, 5-1 pentru Tottenham!

29 ianuarie era data ultimului meci jucat de Chiricheş la Tottenham, înainte de meciul de luni seară, un 1-5 cu Manchester City, tot pe „White Hart Lane“

Citeşte şi 

Chiricheş, din nou în iarbă. Fundaşul român a revenit la Tottenham, după două luni de pauză. Ar putea juca vineri, la echipa de rezerve

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite