VIDEO Calvarul lui Cadu: „Nu mai rezist fără fotbal“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadu a fost suspendat pentru această intrare la Milanov
Cadu a fost suspendat pentru această intrare la Milanov

Suspendat şase etape după ce l-a „rupt“ pe Jivko Milanov, de la Vaslui, căpitanul formaţiei din Gruia a vorbit despre perioada de coşmar pe care o traversează.

Se antrenează, stă în cantonament, dar nu joacă! Şi nu pentru că nu ar fi bun, ci pentru că n-are voie. Are deja o lună de când n-a evoluat într-o partidă oficială şi urmează încă o lună de aşteptare. Ricardo Cadu, căpitanul celor de la CFR Cluj, suspendat şase etape, după ce i-a scos un dinte bulgarului Jivko Milanov (FC Vaslui), de abia aşteaptă să revină în meciuri pentru că, spune el, nu mai rezistă fără să joace.

„Simt că nu mai pot!“. Declaraţia îi aparţine lui Cadu, portughezul de care se leagă cele mai importante trofee ale clubului din Gruia. „Cărui fotbalist crezi că îi convine să se antreneze, dar să nu joace? E cel mai urât lucru pentru un sportiv, să nu poată evolua“, ne-a povestit fundaşul. Lusitanul încearcă să fie alături de coechipierii săi, chiar dacă nu poate să facă acest lucru decât până la un punct: „Mi-e greu să stau în tribună şi să-mi văd colegii pe teren. Îmi vine să sar de pe scaun, să intru pe gazon. Mi-e greu! Cei care au făcut sport mă înţeleg. Fac tot posibilul să fiu cu echipa, mă pregătesc normal, zi de zi, stau cu ei în cantonament, mănânc cu ei, s-a întâmplat să plec noaptea de dinaintea unui joc, însă, în rest, sunt mereu conectat la programul echipei“. 

Bifează zilele de pe calendar

Fotbalistul ceferist mai are de urmărit jocuri din tribună încă o lună, apoi suspendarea îi va expira. „De abia aştept să joc din nou. N-am stat niciodată atât de mult, n-am avut niciodată o suspendare atât de lungă. Nu se compară atmosfera de la antrenamente cu cea de pe teren, din timpul unui meci. E cu totul altceva. Ca să fac o glumă, am ajuns să bifez zilele de pe calendar, până când voi reveni pe gazon“, a continuat Cadu.

Imediat după ce a fost suspendat de comisiile federale, Ricardo Cadu a plecat acasă, în Portugalia. „Am avut nevoie de câteva zile să mă liniştesc. Se făcuse atâta vâlvă în România pentru intrarea mea la Milanov...Parcă omorâsem pe cineva. Peste tot, toată lumea la televizor numai despre asta vorbea. A fost bine că am plecat“, a explicat fundaşul de 31 de ani.

11

„victime“ a avut Cadu de când joacă în Liga I. Arthuro (Steaua), Miranda (Dinamo), Brandan (Urziceni), Burdujan (Vaslui), Sânmărtean (Vaslui), Viglianti (Oţelul), Dina (Craiova), Cesinha (Rapid), Herea (Rapid) şi Niculescu („U“ Cluj) şi Milanov (Vaslui) au avut de suferit din cauza intrărilor dure ale portughezului.

16

aprilie e data la care Ricardo Cadu poate reveni pe teren, în meciul de campionat cu Astra Giurgiu de pe teren propriu. El a jucat ultima dată, la 25 februarie, contra Vasluiului. 

E „abonat“ la avertismente şi la eliminări

Sezon Cartonaşe primite

2006-2007 4 galbene

2007-2008 7 galbene, 1 roşu

2008-2009 7 galbene

2009-2010 10 galbene, 1 roşu

2010-2011 9 galbene, 2 roşii

2011-2012 9 galbene, 1 roşu

2012-2013 3 galbene, 2 roşii

Milanov a revenit după o săptămână

Lovitura aplicată de Cadu cu piciorul în gura lui Milanov a provocat oroare şi indignare în rândul celor care au văzut şi au revăzut faza în reluare, la televizor. Oficialii Vasluiului au avut grijă să amplifice incidentul. Antrenorul Viorel Hizo a vorbit despre „cinci dinţi scoşi lui Milanov“, pe când, în realitate, fundaşul a pierdut un singur dinte, iar preşedintele Ciprian Damian s-a făcut de râs. „Milanov nu mai poate fi folosit cel puţin două luni. Va trebui să-şi facă implanturi, până acum suferind cinci operaţii“, a spus Damian. La o săptămână după contactul cu Cadu, fundaşul bulgar a jucat titular pentru Vaslui! 

VEZI INTRAREA LUI CADU LA MILANOV

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite