VIDEO Becali îşi smulge părul din cap: Echipa sa, umilită de oamenii pe care i-a dat afară de la FCSB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali la dezbaterea de la ministerul justiţiei privind graţierea şi amnistia FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

În meciul care a marcat revenirea lui Mihai Stoica la club, vicecampioana a pierdut după 11 meciuri oficiale fără înfrângere!

Spui Mihai Stoica, spui eşec pentru FCSB! Cât a stat departe de echipă, bucureştenii au mers excelent: 9 victorii, 2 egaluri în ultimele 11 partide în toate competiţiile!

Cum s-a întors fostul director sportiv la club, cum a venit şi prima înfrângere. După 86 de zile! Adică, după acel meci pierdut în returul play-off-ului Ligii Europa, 0-1 cu Guimaraes, în deplasare, la 29 august!

Şi ce eşec de proporţii! În faţa Astrei, o echipă formată din oameni de care FCSB s-a debarasat: antrenorul Bogdan Andone, plus fotbaliştii Gabi Tamaş, Mihai Răduţ, Gabi Enache, Constantin Budescu şi Denis Alibec. Ultimii trei, pur şi simplu, au distrus FCSB, sâmbătă seară!

Pe „Arena Naţională“, la un meci pentru care, până vineri, ora 16.30, se vânduseră doar 93 de bilete (!!!), Astra a început mai bine şi a avut prima ocazie încă din primul minut! Oaspeţii au continuat să impresioneze şi, chiar dacă au luat primul gol al meciului, după o gafă a portarului Lazar, n-au dezarmat!

Alibec a egalat din pasa lui Budescu (30), la 12 minute după ce Gnohere punctase pentru 1-0. La pauză, a fost 1-1. La reluare, o nouă fază splendidă cu cuplul Budescu - Alibec în prim-plan a adus golul de 2-1 cu finalizarea lui Denis (60).

S-a terminat 3-1 pentru Astra, după ce un alt renegat, Gabi Enache, a punctat în prelungirile meciului (90+6). A fost primul eşec pentru FCSB în campionat după nouă etape. 

Rezultatul „dinamitează“ speranţele roş-albaştrilor într-o revenire în lupta pentru titlu. Cum CFR Cluj a învins, vineri seară, 4-0 în meciul cu Chindia la Cluj, ardelenii sunt acum la şapte puncte de trupa pregătită de Bogdan Argeş Vintilă.

CITEŞTE ŞI:

Şocul serii în fotbalul românesc: Scârbit, jucătorul care a trimis naţionala la Euro 2016 şi-a anunţat retragerea

VIDEO Moment terifiant pe „Arena Naţională“: Gnohere a rămas nemişcat pe gazon şi acum e la spital

Liga I, etapa a 17-a

Vineri

CFR Cluj - Chindia 4-0

Sâmbătă

Poli Iaşi - Voluntari 2-2

FCSB - Astra 1-3

Duminică

Academica Clinceni - Dinamo 13.30

Gaz Metan - Botoşani 16.30

CS U Craiova - Hermannstadt 19.30

Luni

Viitorul - Sepsi 20.30

Clasament, play-off

1. CFR Cluj 34 de puncte

2. Astra 31p

3. Viitorul 29p

4. CS U Craiova 28p

5. FCSB 27p

6. Gaz Metan 26p

VEZI PRIMUL GOL AL ASTREI

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite