VIDEO: Atenţie la noul Van Basten!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ricky van Wolfswinkel are deja 15 goluri marcate în acest sezon: 9 în campionat şi 6 în Europa
Ricky van Wolfswinkel are deja 15 goluri marcate în acest sezon: 9 în campionat şi 6 în Europa

Fost jucător al adversarei Stelei din Liga Europa, Lucian Sânmărtean este convins că roş‑albaştrii vor avea viaţă grea în Olanda, mai ales cu atacantul Ricky van Wolfswinkel, în vârstă de 21 de ani. „Utrecht are un stadion de 24.000 de locuri, «Galgenwaard», iar suporterii lor sunt foarte civilizaţi“, a povestit Lucian Sânmărtean.

Actual fotbalist al celor de la FC Vaslui, Lucian Sânmărtean (30 de ani) a îmbrăcat tricoul celor de la FC Utrecht în 17 partide, între 2007 şi 2008, dar pe parcursul a trei sezoane diferite.

Mijlocaşul este de părere că roş-albaştrii nu vor avea o misiune dificilă în faţa echipei antrenate de Ton du Chatinier, o fostă mare glorie locală.

„Utrecht este o echipă incomodă, care este extrem de bine organizată în teren. Antrenorul lor lucrează foarte mult la aspectul tactic, de fapt s-a şi văzut în partidele cu Liverpool şi Napoli că Utrecht nu prea ia goluri. Dacă ar fi să-i compar cu o echipă din România, cred că cel mai bine s-ar asemăna cu FC Timişoara ca stil de joc", ne‑a explicat Sânmărtean.

„N-au experienţă în Europa"

Mijlocaşul consideră că Utrecht ar putea emite chiar şi pretenţii de calificare, deşi în momentul tragerii la sorţi multă lume considera că olandezii ar fi „Cenuşăreasa" grupei.

„Pentru mine nu e o surpriză că ei au ajuns să aibă rezultate bune, pentru că Utrecht a avut continuitate şi în campionatul olandez, unde s-a clasat mereu în prima jumătate, în ultimele sezoane. Totuşi, asta nu înseamnă că sunt o echipă invincibilă. Steaua ar putea profita de lipsa lor de experienţă la nivel european, cu condiţia ca elevii lui Lăcătuş să fie foarte atenţi. Cred că roş-albaştrii pot obţine un rezultat bun în Olanda", a mai spus mijlocaşul.

VEZI CÂT DE PERICULOS E TÂNĂRUL VAN WOLFSWINKEL

S-au schimbat foarte mulţi jucători de când am plecat eu. Pe Mihăiţă Neşu l‑am prins foarte puţin, dar îi cunosc bine pe fundaşii Sander Keller şi Tim Cornelisse şi pe portarul Michel Vorm, trei dintre cei mai experimentaţi fotbalişti din lot. Totuşi, cel mai periculos e atacantul Ricky van Wolfswinkel.

Copilul ăsta de 21 de ani e o mare speranţă a fotbalului olandez, a şi debutat deja în naţionala mare. Este comparat cu Van Basten, dar mai are mult până acolo", a concluzionat Sânmărtean.

"După o jumătate de an la Utrecht, Ajax şi PSV au vrut să mă ia, dar accidentările m-au scos din cărţi."
Lucian Sânmărtean
mijlocaş FC Vaslui

NOUL VAN BASTEN ÎN ACŢIUNE

Telex

Steaua va sta la Hotel Houten. Roş-albaştrii pleacă astăzi în Olanda, cu o cursă charter, urmând a locui într-un hotel de patru stele cu o înălţime de 60 de metri, situat în apropierea oraşului Utrecht.

Narcis Răducan i-a spionat pe batavi. Echipa Utrecht a fost urmărită la faţa locului în ultima etapă de campionat, 2-2 cu De Graafschap, de către directorul sportiv Narcis Răducan. „Este o echipă imprevizibilă. Cum poate să câştige cu Ajax în deplasare, tot aşa face egal acasă cu o nou-promovată", a declarat Răducan.

Ioan Becali îl vrea căpitan pe Bănel. Fostul procurator FIFA s-a alăturat celor care contestă calităţile de lider ale lui Cristi Tănase. „Nu ştiu de ce i-a fost luată banderola lui Bănel, o merită cu vârf şi îndesat", a spus Becali.

Ennjimi va conduce meciul. Francezul Said Ennjimi va conduce la centru partida dintre FC Utrecht şi Steaua. El a mai arbitrat meciurile Vaslui - AEK Atena (2-1) şi CFR - PSV Eindhoven (0-2).

Utrecht, pe scurt. Este un club fondat în 1970, după fuziunea a trei grupări, DOS (campioana Olandei în 1958), Elinkwijk şi Velox. În sezonul trecut, olandezii au ocupat locul 7 în Eredivisie. Tricoul cu numărul 4 a fost retras în 2005, după ce fotbalistul David di Tommaso a decedat în urma unui infarct. Portarul Vorm a făcut parte din lotul Olandei de la Cupa Mondială.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite