VIDEO Andreescu, aşteptată de români în Canada: Ce au scris pe un banner şi cum a reacţionat Bianca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bianca Andreescu (5 WTA) şi-a prezentat trofeul câştigat la US Open la Mississauga, o suburbie a oraşului Toronto. Iar românii au fost prezenţi în număr mare la eveniment.

Bianca Andreescu e jucătoarea momentului în circuitul feminin şi, după ascensiunea ei din acest sezon, în mediul virtual s-a iscat o dezbatere aprinsă în privinţa ei.

Pe scurt: avem două tabere. Unii care susţin că Andreescu, născută din părinţi români, trebuie să fie tratată ca pe o româncă autentică. În timp ce alţii insistă că succesul Biancăi n-are nicio legătură cu România, întrucât aceasta e născută în Canada şi intră pe teren având steagul acestei ţări în dreptul numelui.

Până una alta, la ceremonia în care şi-a prezentat trofeul de la US Open în oraşul ei natal, Mississauga, „Bibi“ a luat microfonul şi a transmis un mesaj clar: „Sunt o canadiancă mândră! Sunt mândră să reprezint această ţară peste tot în lume!“.

Niciun cuvânt despre România din partea Biancăi, deşi în publicul din faţa ei s-au aflat foarte mulţi români care au fluturat tricolorul. Au fost inclusiv oameni care au venit cu bannere pe care scria în limba română „Bianca, te iubim!“.

CITEŞTE ŞI:

VIDEO Canada şi România, la ani-lumină distanţă: Ce a diferenţiat ceremoniile organizate pentru Andreescu şi Halep

VIDEO Tatăl Biancăi Andreescu, interviu savuros: „Noi vorbim româneşte acasă“. A lămurit şi relaţia cu Halep

VIDEO Bianca Andreescu, discurs fabulos: „Sunt o canadiancă mândră!“. Cui i-a mulţumit pentru succesul ei

Premierul Trudeau a mulţumit familiei Biancăi Andreescu pentru că a ales să se mute în Canada. Cum a fost sărbătorită campioana de la US Open în oraşul natal

IATĂ IMAGINILE CU FANII ROMÂNI PREZENŢI ÎN FAŢA BIANCĂI

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite