VIDEO Şocant: Errani a înjurat-o pe Bertens, a râs de ea, iar olandeza a fost luată cu scaunul cu rotile

VIDEO Şocant: Errani a înjurat-o pe Bertens, a râs de ea, iar olandeza a fost luată cu scaunul cu rotile

Sara Errani, comportament lipsit de sportivitate

Cea mai lungă partidă a zilei din turul II de la French Open, cea dintre Sara Errani (150 WTA) şi Kiki Bertens (8 WTA) a fost marcată de gesturile lipsite de bun simţi din partea italiancei.

Sara Errani are 33 de ani şi a văzut multe în circuitul feminin, însă are un comportament infantil, lipsit de bun simţ! Dovada e ce a făcut, miercuri, la Roland Garros.
 
Într-o confruntare pe muchie de cuţit, în care decisivul a avut 16 game-uri şi cinci mingi de meci, Errani, finalistă la French Open 2012, a luat-o pe arătură, odată cu trecerea minutelor. În primul rând, a râs de adversara ei, care jucase trei seturi şi în prima rundă şi începuse să aibă probleme fizice tot mai mari. După un punct câştigat, Errani a imitat-o pe Bertens, după cum se poate vedea mai jos:
Apoi, pentru a prelungi calvarul olandezei, Errani a întârziat, cât a putut, momentul serviciului şi, la final, a servit din mână, într-o altă încercare de a-şi batjocori adversara. Iată un exemplu:
 
În fine, în ciuda problemelor fizice, Bertens s-a impus şi a ajuns în turul III, însă, după cum a arătat Eurosport, postul care transmite turneul, olandeza a fost luată de pe teren direct cu scaunul de rotile!
 
 
Deloc sensibilizată de suferinţa lui Bertens, Errani şi-a întregit comportamentul oribil, înjurând, clar, când a părăsit terenul, după cum se poate auzi în filmarea de mai jos:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările