VIDEO În urmă cu fix 15 ani, România era egala Germaniei la Campionatul European! Hagi îi preda ştafeta lui Mutu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gică Hagi şi Adrian Mutu
Gică Hagi şi Adrian Mutu

În urmă cu fix 15 ani, pe 12 iunie 2000, România debuta la Campionatul European din Belgia şi Olanda cu un meci contra Germaniei la Liege.

Partida avea să se încheie 1-1, cu goluri marcate de Viorel Moldovan, în minutul 5, respectiv Mehmet Scholl, în minutul 28. A fost turneul în care vechea gardă, formată din Dan Petrescu, Hagi şi Gică Popescu şi ceilalţi jucători din Generaţia de Aur, lăsa treptat locul tinerilor Mutu, Chivu sau Contra. Chivu a fost găselniţa lui Ienei pentru acest turneu final, deşi el bifase doar câteva selecţii până la Euro. 

Cam 30.000 de spectatori au asistat la Liege la un meci echilibrat, în care românii au lovit primii, după o pasă ideală a lui Adrian Ilie pentru Viorel Moldovan.

Naţionala noastră a fost alcătuită din: Stelea - Dan Petrescu (Contra 69), Ciobotariu, Filipescu, G. Popescu, Chivu - Hagi (Mutu 73), Gâlcă, D. Munteanu - Ad. Ilie, V. Moldovan (Lupescu 85). 

Din echipa Germaniei făceau parte fotbalişti precum Kahn, Mattheus, Bierhoff sau Hasler.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite