VIDEO 8.000 de fani ai Petrolului au ieşit în stradă pentru a sărbători 90 de ani de la înfiinţarea clubului ploieştean

VIDEO 8.000 de fani ai Petrolului au ieşit în stradă pentru a sărbători 90 de ani de la înfiinţarea clubului ploieştean

fanii petrolului au făcut show

Primul eveniment major al Campaniei ”Petrolul – 90 de ani” s-a bucurat de un succes deosebit în rândul fanilor ploieşteni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Peste 8.000 de suporteri ai lupilor au fost prezenţi, joi după-amiază, la spectacolul organizat în centrul Ploieştiului, unde i-au revăzut pe foştii şi actualii fotbalişti şi au creat o atmosferă incendiară.
Cel mai frumos public din România nu ratează nicio ocazie de a-şi arăta dragostea imensă pentru Petrolul, iar evenimentul de joi a reprezentat un nou prilej de mare bucurie pentru toţi iubitorii culorilor galben-albastre. Show-ul de pe scena amplasată între Palatul Administrativ şi cel al Culturii a debutat la ora 17.00 cu mai multe concursuri, în care cei mai tineri dintre suporteri şi-au demonstrat abilităţile tehnice, toţi participanţii primind premii constând în produse promoţionale oferite de FC Petrolul.
O oră mai târziu, foştii jucători ai Petrolului au avut parte de un moment special, iar atmosfera emoţionantă a cuprins întreaga asistenţă. 36 dintre foştii fotbalişti, parte integrantă a istoriei de 90 de ani a Petrolului, au răspuns invitaţiei de a fi prezenţi la acest eveniment şi au urcat pe scena în ovaţiile mulţimii. Publicul şi-a amintit de fiecare dintre ei şi i-a aplaudat pe Doru Tudorie, Alexandru Pall, Ştefan Preda, Constantin Ştefan, Marius Măldărăşanu, Nicolae Constantin, Laurenţiu Costache, Nicu Lazăr, Mihai Tudor, Sandu Pitulice, Cristian Ene, Bogdan Zahiu, Gheorghe Orlando, Dragoş Mihalache, Valeriu Răchită, Daniel Chiriţă, Camil Oprişan, Mircea Dridea, Octavian Grigore, Costel Ilie, Ion Cojocaru, Ion Haralambie, Adrian Toader, Ciprian Pura, Eduard Iuhasz, Decu Crângaşu, Silviu Crângaşu, Gheorghe Liliac, Virgil Dridea, Petre Butufei, Octavian Dincuţă, Lucian Sotir, George Marin, Victor Angelescu, Nicolae Nuţă şi Florin Pârvu. În semn de recunoştinţă, toţi au primit diplome de excelenţă pentru întreaga activitate desfăşurată de-alungul timpului la FC Petrolul, însă revederea cu suporterii a fost nepreţuită.


La ora 19.00, actuala generaţie a lupilor a avut parte de o primire entuziasmantă, marea galben-albastră făcându-i să se simtă exact ca pe stadion. Fiecare dintre jucători şi-a strigat, la rându-i, dragostea pentru Petrolul, demonstrată până acum în atâtea rânduri prin angajamentul arătat pe gazon. Discursul scurt, dar plin de esenţă al tehnicianului Răzvan Lucescu a declanşat beatitudinea în rândul celor peste 8.000 de susţinători: ”Tot ce facem este pentru voi! Simţim în timpul meciurilor cu câtă dragoste ne încurajaţi şi asta ne dă o forţă şi mai mare! Vă mulţumim că sunteţi alături de noi, iar ceea ce se întâmplă aici este de-a dreptul incredibil!”. Finalul a fost unul de poveste, maestrul George Nicolescu a urcat pe scenă şi, alături de echipă şi suporteri, a interpretat imnul Petrolului.
Trupa Voltaj a completat o seară fascinantă, în care fanii au demonstrat, încă o dată, că dragostea pentru echipa lor de suflet nu cunoaşte limite, iar numele de Petrolul a fost, este şi va râmâne simbolul oraşului Ploieşti şi al judeţului Prahova.

FC Petrolul le mulţumeşte miilor de suporteri pentru comportamentul civilizat, dar şi pentru atmosfera senzaţională creată la acest eveniment şi îi aşteaptă, în continuare, la meciurile de pe stadionul ”Ilie Oană”.

 Sursa. fcpetrolul.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: