VIDEO Acum 32 de ani România învingea Italia cu 1-0, singura dată când am bătut campioana mondială en-titre. Cum arată şi ce fac eroii partidei de atunci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 16 aprilie 1983, România învingea la Bucureşti Italia, campioană mondială en-titre, aceasta fiind singura victorie a „tricolorilor” în faţa unei deţinătoare a trofeului suprem.

Într-un fotbal dominat de insolvenţe şi condus de patroni aflaţi după gratii, amintirile sunt poate singurele lucruri care pot încălzi sufletul microbiştilor. Iar 16 aprilie este o zi specială în fotbalul românesc, o zi în care se sărbătoresc două evenimente. Din păcate, de la momentele producerii lor şi la cel al realităţii de azi a trecut mult timp: 32 de ani, de când România a învins Italia, campioana mondială din 1982, singura victorie în faţa unei deţinătoare de trofeu suprem, şi 29 de ani de când Steaua a bătut pe Anderlecht, scor 3-0 în returul semifinalelor Cupei Campionilor Europeni, calificându-se în finala pe care avea să o câştige la Sevilla. Ambele partide ne-au răvăşit emoţional multi ani, pentru că din păcate trăim mai mult din amintiri. 

Fără a subestima performanţa Stelei, am ales să dezbatem meciul „tricolorilor” pentru că în cronolgie a fost primul şi pentru că a reprezentat un eveniment naţional. Povestea victoriei de pe fostul „23 August”, unde 85.000 de români au aprins făclii din ziarele pe care stătuseră să nu-şi murdărească pantalonii pe gradenele prăfuite, ce peste ani aveau să fie înlocuite cu scaune, s-a mai scris de multe ori, dar merită oricând reluată. Aşadar, ne aflăm în anul 1983, la un an şi jumătate de când Mircea Lucescu preluase naţionala, care nu mai fusese la un turneu final din 1970. Il Luce avea atunci 37 de ani şi 9 luni, cam cât are Edi Iordănescu acum, cel mai tânăr antrenor din Liga I, şi îi enervase pe mulţi pentru că îi promovase la naţională pe „copii furnalelor”, cum erau porecliţi de presa vremii, Rednic, Andone, Klein şi Gabor, oameni aduşi de el de la Corvinul. În plus, Lucescu se baza masiv pe fotbaliştii Universităţii Craiova şi părea să nu aibă ochi pentru stelişti, dovadă că la meciul cu pricina în lotul lărgit nu s-a regăsit niciun jucător al „roş-albaştrilor”. 

Chiar şi aşa însă, naţionala mergea bine, deşi grupa cu Italia, Cehoslovacia, Suedia şi Cipru nu suna aducea prea mult optimism în vederea calificării la Euro 1984. România obţinuse un 0-0 în Italia, la Florenţa, iar meciul de la Bucureşti era ultima şansă a campioanei mondiale de a se apropia de şefia clasamentului. Italia avea doar trei egaluri, din trei meciuri, în acea campanie, în vreme ce România şi acumulase 5 puncte din 3 meciuri. Partida n-a fost nici pe departe spectaculoasă, iar diferenţa s-a făcut printr-un gol din lovitură liberă reuşit de Boloni, la care veteranul Dino Zoff a avut partea lui de vină. Eroul meciului a fost însă Ilie Balaci, care a făcut un meci magistral, plimbându-l pe tot terenul pe Claudio Gentile, cel mai dur fundaş al Mondialului din 1982. Evoluţia de atunci i-a făcut pe cei de la AC Milan să-i pună un contract pe masă, dar regimul comunist s-a opus plecării fotbalului de la Universitatea Craiova. 

image

Ce ar mai fi de reţinut de la acel meci este că Lucescu documentase nebuneşte fişele jucătorilor italieni, apropiaţi de-ai săi spunînd că la vremea respectivă îi ştia pe aceştia la fel de bine ca pe români. „Cu un an înainte fusesem în cantonamentul lor după meci cu Elveţia. Bearzot m-a luat la el la masă, ca pe un prieten, deşi urmam să fim adversari. Am stat câteva ore în mijlocul jucătorilor şi  apoi le-am povestit alor mei că deşi erau campioni mondiali se comportau ca nişte oameni normali. Aşa le-am insuflat încrederea că pot învinge”, a dezvăluit peste ani Lucescu. El i-a pregătit un tratament special lui Paolo Rossi, golgheterul Mondialului din 1982, „plantându-l”  pe Gino Iorgulescu lângă el şi recomandându-i să-l enerveze chiar şi cu mijloace nesportive. Deşi n-a chemat pe nimeni de la Steaua, Mircea Lucescu a pregătit meciul cu Italia în Ghencea, chiar în cantonamentul „roş-albaştrilor”, iar victoria respectivă reprezintă cea mai frumoasă amintire din cariera antrenorului român, care avea să câştige ulterior peste 20 de campionate şi cupe, plus Cupa UEFA cu şahtior. „De fapt, cred că aceea este cea mai frumoasă victorie a fotbalului românesc!”, a spus el, deşi poate România – Argentina 3-2, la CM din 1994 a fost mai răsunătoare.

image

România – Italia 1-0, preliminariile CE 1984
A marcat: Boloni (24)
Stadion: 23 August, 16 aprilie 1983. Spectatori: 85.000
România: Moraru – Rednic, Iorgulescu, Ştefănescu, Ungureanu – Augustin (70 Andone), Boloni, Klein – Balaci – Geolgău (87 Cîrţu), Cămătaru. Antrenor: Mircea Lucescu
Italia: Zoff – Gentile, Collovati, Scirea, Cabrini – Marini, Tardelli, Antognoni (57 Dossena), Conti – Bettega (70 Altobelli), Rossi. Antrenor: Enzo Bearzot.

România contra campioanelor mondiale en-titre
13.02.2002 Franţa – România 2-1 amical
18.06.1990 Argentina – România 1-1 CM 1990
16.04.1983 România – Italia 1-0 prel. CE 1984
04-12.1982 Italia – România 0-0 prel. CE 1984
12.05.1981 Argentina – România 1-0 amical
17.04.1974 Brazilia – România 2-0 amical
02-06.1970 Anglia – România 1-0 CM 1970
06.11.1968 România – Anglia 0-0 amical
14.04.1940 Italia – România 2-1 amical

image

Italienii i-au pierdut pe Bearzot şi Scirea, noi pe Klein şi Ştefănescu

După 32 de ani de la succesul respectiv, aproape toţi actorii din cele două echipe se regăsesc în fotbal. Mai puţin patru dintre ei. Antrenorul Enzo Bearzot a murit în 2010, la 83 de ani, iar căpitanul de atunci, Gaetano Scirea, a decedat în 1989, la 36 de ani, într-un tragic accident rutier, petrecut în Polonia. România i-a pierdut şi ea pe Mişa Klein, decedat la un antrenament în 1993, la 33 de ani, şi pe căpitanul Costică Ştefănescu, care a murit în 2013, la 62 de ani, răpus de un cancer pulmonar.  Lucescu, Rednic, Andone, Boloni, Cârţu sunt antrenori la echipe de club, Moraru pregătelte portarii naţionalei, Cămătaru este observator federal, Iorgulescu e preşedintele Ligii, Augustin şi Ungureanu sunt angajaţi la Dinamo, respectiv CSU Craiova, Geolgău e tot la Craiova, iar Balaci a făcut carieră în fotbalul arab, ca tehnician, dar acum stă acasă. La italieni, Dino Zoff a fost antrenor la Juve, Lazio, naţională şi Fiorentina, însă acum, la 73 de ani, s-a retras. Cabrini pregăteşte naţionala feminină a Italiei, Collovati şi Altobelli sunt analişti sportivi la televiziuni, Gentile e antrenor, dar acum nu are echipă, Conti conduce centrul de copii şi juniori al Romei, Antognoni e în conducerea Fiorentinei, Rossi lucrează la canalul tv al lui Juventus, Bettega e în anturajul aceleiaşi echipe, iar Marini e în stafful lui Inter.

image
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite