Victima xenofobiei în România: ce a păţit arbitrul Istvan Kovacs pentru că e de etnie maghiară. FRF a tăiat în carne vie

Victima xenofobiei în România: ce a păţit arbitrul Istvan Kovacs pentru că e de etnie maghiară. FRF a tăiat în carne vie

Istvan Kovacs

Centralul în vârsta de 30 de ani a avut parte de un tratament dezgustător la meciul din ultima etapă, FC Braşov – Oţelul. Drept urmare, Federaţia Română de Fotbal a luat măsuri împotriva clubului care a găzduit partida.

Ştiri pe aceeaşi temă

Istvan Kovacs a arbitrat întâlnirea care a încheiat etapa a treia, FC Braşov – Oţelul, scor 1-1. În prima repriză, centralul născut la Carei a acordat un penalty din care gălăţenii au deschis scorul. Reluările TV au demonstrat că arbitrul a luat decizia corectă. 

N-a contat însă pentru huliganii aflaţi în tribune, care, până la finalul meciului, au strigat mai multe scandări xenofobe împotriva lui Istvan Kovacs. Atacul asupra centralului a fost atât de murdar, încât, la un moment dat, el a intenţionat să oprească meciul. N-a făcut acest lucru, însă a scris totul în raportul său de joc. Pe baza acestuia, FRF a tăiat în carne vie.

Ce a făcut federaţia?

Clubul FC Braşov a primit o amendă de 50.000 de lei, iar în următoarele două partide de pe teren propriu, adică cele cu Târgu-Mureş (23 august) şi cu Chiajna (13 septembrie), accesul spectatorilor în tribuna a II-a şi în peluză va fi interzis.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: