Veste teribilă din Statele Unite: Liţă Dumitru face tratament cu citostatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liţă Dumitru
Liţă Dumitru

Considerat de unii drept cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, declarat, în două rânduri, numărul 1 în ţară, în 1973 şi în 1975, fostul mijlocaş se confruntă, din nou, cu probleme de sănătate.

Liţă Dumitru (71 de ani) s-a stabilit de ceva timp în SUA, alături de soţia şi de fiica sa. Din păcate, duce o viaţă grea acolo. Şi nu doar din cauza faptului că a avut probleme de acomodare.

Astăzi dimineaţă, fostul mare fotbalist a avut o intervenţie prin Skype, la emisiunea „Digi Sport Matinal“, moderată de Viotel Grigoroiu. Cu acest prilej, a vorbit despre viaţa sa în SUA şi a oferit şi o veste îngrijorătoare: problemele sale de sănătate au recidivat.

Ce a spus Liţă Dumitru?

*Nu am vrut să spun, dar o să spun. Am avut acum 5 ani o operaţie de cancer la prostată. De vreo trei luni, au recidivat câteva celule, am observat în urma unor analize, aşa că acum urmez un tratament cu citostatice.

*Viitorul meu în America depinde de fiica mea, Alexandra! Eu sunt pe lângă ea, o susţin din toate punctele de vedere.

*Îmi lipsiţi voi, îmi lipsesc meciurile, dar mă mai uit la televizor. Dar, aici sunt alte legi, e o altă viaţă, m-am adaptat în America.

*Un american a cărui mama este româncă mi-a dat efectiv ţeapă. Tipul are aici o Academie şi îmi promisese multe, dar, până la urmă, nu s-a întâmplat ceea ce spunea.

*După trei luni, am rămas efectiv în stradă, ne-a dat afară din casă. Am luat-o iar de la sub zero, ne-am mutat în zona unde are fata mea şcoala. Ea este într-o clasa alături de cei mai inteligenţi copii din America, genul acela de clasa specială.

57 de selecţii şi 12 goluri a adunat Liţă Dumitru la echipa naţională cu care a participat la Mondialul din Mexic, în 1970.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite