Verdictul primit de Venus Williams, după ce a provocat un accident soldat cu moartea unui om

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Americanca Venus Williams a primit verdictul anchetatorilor, după accidentul de circulaţie în care a fost implicată în luna iunie şi care s-a soldat cu decesul unei persoane.

Conform Sky Sports sportiva din SUA nu se face vinovată de producerea accidentului. Acesta a avut loc pe data de 9 iunie şi, potrivit martorilor, fostul lider mondial a trecut pe roşu într-o intersecţie şi a intrat într-o altă maşină. Victima, Jerome Barson, a decedat după două săptămâni, din cauza rănilor suferite. Soţia victimei, care conducea maşina în care se aflau, a fost de asemenea dusă la spital, însă a avut doar cu răni uşoare

Avocatul lui Williams, Malcolm Cunningham, a negat că Venus a trecut pe roşu şi că a condus cu viteză, lucru pe care l-a confirmat şi poliţia. Poliţia a declarat că o a treia maşină neidentificată a tăiat calea automobilului condus de Venus Williams în timp ce aceasta intenţiona să traverseze o autostradă cu şase benzi. În acest timp, maşina condusă de Linda Barson s-a angajat în traversare, pe culoarea verde a semaforului, lovind partea dreaptă a automobilului condus de jucătoarea americană de tenis.

"Acea maşină necunoscută de culoare închisă a iniţiat o serie de manevre care au condus la coliziunea dintre Barson şi Williams", se arată în raportul poliţiei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite