US Open cu surprize: din Top 10 WTA doar Serena, Simona şi Kvitova mai sunt pe tabloul principal! Culoarul Simonei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Favoritele cad pe capete la US Open. Nici nu am ajuns în faza optimilor şi deja 7 tenismene din Top 10 au părăsit Grand Slamul de la New York.

Ultima "victimă" improtantă a turului al treilea este Caroline Wozniacki. Daneza aflată pe locul 4 WTA a fost învinsă de Petra Cetkovska, din Cehia, locul 149 WTA. 

Şi Garbine Muguruza, din Spania, a ieşit devreme de la US Open, fiind bătută de Johanna Konta, din Marea Britanie.

Cum Şarapova a abandonat turneul dinainte să înceapă, iar Ana Ivanovici, Karolina Pliskova, Lucie Safarova şi Suarez Navarro au fost eliminate în primele tururi, s-a ajuns în situaţia ca în Top 10 să se mai regăsească pe tabloul principal doar Serena Williams, Simona Halep şi Petra Kvitova.

Simona şi Kvitova sunt pe jumătatea a doua a tabloului şi se pot întâlni în semifinale. Până atunci, Halep mai trebuie să treacă de Shelby Rogers, în turul al treilea, de Barbora Strycova sau Sabine Lisicki în optimi, iar în sferturi ar putea juca împotriva Victoriei Azarenka. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite