„Uraganul“ Nole. În două săptămâni i-a învins în finale de turnee Masters 1000 pe Federer şi pe Nadal. Djokovici, câştigător la Miami

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Novak Djokovici. FOTO: Reuters
Novak Djokovici. FOTO: Reuters

Sârbul Novak Djokovici şi-a extins seria victorioasă în faţa lui Nadal la trei meciuri consecutive, după ce l-a învins pe marele său rival în ultimul act la Miami. Spaniolul rămâne însă numărul 1 mondial.

Djokovici (26 de ani), locul 2 mondial, s-a impus în două seturi identice, scor 6-3, 6-3, în 84 de minute de joc, şi a reuşit să câştige al doilea turneu pe hard în acest an, din seria Masters 1000, după ce s-a impus şi la Indian Wells. 

Sârbul este abia al doilea jucător din istorie care reuşeşte dubla Indian Wells-Miami, după Roger Federer (2005-2006), chiar cel pe care l-a învins în finală la Indian Wells, în urmă cu două săptămâni. 

La feminin, turneul de la Miami a fost câştigat de americanca Serena Williams, locul 1 mondial, care a învins-o pe chinezoaica Na Li, locul 2 mondial, scor 7-5, 6-1. 

Rivalitatea Djokovici - Nadal a intrat deja în istorie. Cei doi tenismeni s-au întâlnit duminică pentru a 40-a oară, un record în era Open-urilor. Recordul anterior al întâlnirilor directe era deţinut de înfruntările dintre Ivan Lendl şi John McEnroe (36 în total). 

Deşi spaniolul Nadal a pierdut ultimele trei întâlniri, conduce la general cu 22-18. 

Citeşte şi 

Djokovici despre amintirile din România: a câştigat primul turneu al carierei, ştie să cânte româneşte şi ţine minte primul drum făcut la Bucureşti

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite