United a câştigat derby-ul oraşului Manchester: „diavolii” i-au învins la limită pe „cetăţeni”. Meciul s-a lăsat cu incidente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robin van Persie a marcat golul victoriei lui United contra lui Manchester City FOTO Mediafax
Robin van Persie a marcat golul victoriei lui United contra lui Manchester City FOTO Mediafax

Derby-ul etapei a XVI-a din Premier League a programat duelul de foc dintre Manchester United şi Manchester City, ocupantele primelor două locuri din clasament. Elevii lui Ferguson au condus cu 2-0 la pauză, dar s-au văzut egalaţi cu patru minute înainte de final. Victoria a revenit, totuşi, lui United, care a marcat în prelungiri pentru un succes la limită.

Eroul lui Manchester United a fost Wayne Rooney, care a reuşit să înscrie primele două goluri ale echipei lui Ferguson. A fost 2-0 la pauză pentru United, dar City a revenit spectaculos în partea a doua şi a restabilit egalitatea cu patru minute înainte de final, spre bucuria suporterilor „cetăţenilor”. Yaya Toure şi Zabaleta au fost cei care au dat semnalul revenirii, dar trupa lui Manchini nu a putut ţine rezultatul până la final. Robin van Persie a marcat golul victoriei lui United în primul minut al prelungirilor, astfel că Ferguson şi ai săi au obţinut o victorie preţioasă, scor 3-2, chiar pe terenul ocupantei locului secund din clasamentul Premier League.

Graţie acestei victorii, Manchester United s-a distanţat în fruntea ierarhiei, având cu şase puncte mai mult decât Manchester City.

Clasament Premier League:

1. Manchester United 39 puncte

2. Manchester City 33 puncte

3. Chelsea Londra 29 puncte

4. Tottenham 26 puncte

5. West Bromich Albion 26 puncte

6. Arselnal 24 puncte
 

Rio Ferdinand a fost umplut de sânge de suporterii "cetăţenilor"

Imediat după ce Robin van Persie a marcat golul de 3-2 pentru United, suporterii lui City nu au suportat ruşinea şi au început să arunce cu monede în teren. Una dintre aceste monede l-a lovit în faţă pe fundaşul Rio Ferdinand, care a început imediat să sângereze şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite