Ungurii „tremură“: UEFA a deschis o anchetă, după meciurile Euro 2020 găzduite de Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ungaria

„Puskas Arena“ e singurul stadion de la acest turneu final, în care autorităţile sanitare au permis folosirea capacităţii maxime. Atmosfera a fost superbă la primele două partide, însă problemele n-au lipsit.

Concret, în timpul înfrângerii suferite de naţionala Ungariei, 0-3 cu Portugalia, Cristiano Ronaldo a fost înjurat şi supus unui atac xenofob printr-o serie de scandări din tribune. 

Apoi, în al doilea meci, 1-1 cu campioana mondială Franţa, fotbaliştii de culoare ai lui Didier Deschamps au fost supuşi unui atac rasist, cu extremiştii maghiari din tribune imitând sunetele de maimuţă.

Potrivit presei britanice, aceste incidente au forţat UEFA să deschidă, în mod oficial, o anchetă disciplinară. Potrivit unui comunicat al forului european, rezultatele vor fi anunţate, în foarte scurt timp.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite