Ungaria - România, azi, ora 21.45, TVR 1. Ce echipă va arunca Iordănescu în luptă şi un amănunt ignorat: România are cea mai bună apărare din preliminarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudiu Keşeru va fi atacantul ROmâniei la Budapesta FOTO Sportpictures.eu
Claudiu Keşeru va fi atacantul ROmâniei la Budapesta FOTO Sportpictures.eu

Anghel Iordănescu e extrem de secretos în privinţa primului unsprezece pe care-l va folosi în această seară. Partida dintre Ungaria şi România se joacă în această seară, de la ora 21.45, în direct pe TVR 1.

Anghel Iordănescu e extrem de secretos în privinţa primului unsprezece pe care-l va folosi în această seară. Urcat în avionul naţionalei din postura de analist DigiSport, Gabi Balint nu a reuşit să scoată nimic de la Tata Puiu: “Iordănescu ţine echipa ascunsă până înainte de start. Eu i-am fost secund şi nici măcar în acea perioadă nu mi-o spunea”, a dezvăluit Balint. Cert e că din primul unsprezece lipseşte Pintilii, suspendat pentru acest meci, la fel cum maghiarii nu se bazează din aceleaşi motive pe veteranul Zoltan Gera, 36 de ani. Şumudică i-a propus lui Iordănescu o variantă interesantă, care să-i aducă în echipă şi pe Sânmărtean şi pe Budescu, dar e greu de crezut că Generalul va apleca urechea la această sugestie.
Portar. Tărăruşanu a apărat în 5 din cele 6 meciuri de calificare şi pleacă favorit în lupta pentru tituliarizare. Sunt multe voci care susţin însă că Pantilimon ar face faţă mai bine în faţa unei echipe care se bazează mult pe centrări şi faze fixe, fiind recomandat şi de o formă sportivă mai bună.
Apărare. Defensiva a fost punctul cheie al României în această campanie, naţionala noastră fiind singura din Europa care a încasat un singur gol în şase partide. Papp, Chiricheş şi Raţ sunt bătuţi în cuie, al doilea fundaş central se va alege dintre Goian, care are avantajul înălţimii, şi Dragoş Grigore, titular în precedentele partide, dar fără meciuri în picioare.
Mijloc. Prepeliţă şi Hoban vor fi plantaţi în faţa apărării, Sânmărtean va juca rolul numărului 10, discuţiile sunt pe benzi. Adi Popa e favorit pe dreapta, pe stânga surpriza ar fi Torje, care evoluează pe această poziţie în Turcia, însă selecţionerul pare mai tentat să îl joace pe Chipciu.
Atac. Claudiu Keşeru e opţiunea numărul unu, cu Andone şi Alibec variante de înlocuire, sau chiar Budescu. 

 Echipele probabile

image

Calculele calificării

image
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite