Ungaria, în delir: Naţionala s-a calificat la Euro 2020 după un meci demenţial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ungaria

România are ce regreta după barajul pierdut cu Islanda, luna trecută, la Reykjavik. Tot ce s-a întâmplat de atunci arată că islandezii erau de bătut!

Ungaria s-a calificat pentru a doua oară consecutiv la un Campionat European, deşi n-a mai fost la un Mondial de 34 de ani, din 1986 mai precis!

Acum însă, maghiarii au obţinut biletele pentru turneul final care se va desfăşura, între 11 iunie şi 11 iulie, după ce a fost amânat cu un an din cauza pandemiei. Calificarea a venit, joi seară, după un meci sufocant cu Islanda, la Budapesta.

Cele două naţionale au ajuns faţă în faţă, cu biletele pentru Euro 2020 pe masă, după partidele din play-off câştigate, luna trecută. Atunci, Islanda a bătut România la Reykjavik, scor 2-1, iar Ungaria a trecut de Bulgaria la Sofia, scor 3-1.

Pe „Puskas Arena“ s-a jucat un meci nebun: Islanda a deschis scorul din minutul 11 prin Gylfi Sigurðsson, autorul dublei din meciul cu România. Şi reuşita mijlocaşului de la Everton părea că va trimite Islanda la Euro 2020! Pentru că scorul a rămas neschimbat până în minutul 88, atunci când Loic Nego a înscris, la patru minute după intrarea sa pe teren.

Iar nebunia nu s-a oprit aici! În minutul 90+2, Dominik Szoboszlai a punctat pentru 2-1, scor cu care s-a şi încheiat partida. Ungaria merge la turneul final, iar acolo maghiarii se vor afla în grupa F, alături de Portugalia, Franţa şi Germania!

Imagine indisponibilă

Eric Hamren, selecţioner Islanda

Islanda a bătut doar România în oficiale, în 2020!

Rezultatul de la Budapesta a încheiat tentativa Islandei de a se califica doar pentru a doua oară la un Campionat European, după prezenţa la turneul din 2016.

În plus, se vede acum că Islanda era o echipă de bătut. Naţionala pregătită de Eric Hamren are o singură victorie în meciurile oficiale din 2020: 2-1 cu România!

Iată toate rezultatele islandezilor din acest an:

*Islanda - Canada 1-0 (amical)

*Islanda - El Salvador 1-0 (amical)

*Islanda - Anglia 0-1 (Liga Naţiunilor)

*Belgia - Islanda 5-1 (Liga Naţiunilor)

*Islanda - România 2-1 (baraj Euro 2020)

*Islanda - Danemarca 0-3 (Liga Naţiunilor)

*Islanda - Belgia 1-2 (Liga Naţiunilor)

*Ungaria - Islanda 2-1 (Baraj Euro 2020)

CITEŞTE ŞI:

Bucureştiul va găzdui meciuri insipide la Euro 2020: S-a aflat ultima echipă care va veni la noi

 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite