Un singur mare favorit la Roland Garros: Rafael Nadal. Spaniolul caută al 11-lea trofeu la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe tabloul masculin, există un personaj dominator, Rafael Nadal, şi câţiva pretendenţi „mărunţi”, care vor încerca să producă o mare surpriză.

De 10 ori campion la Roland Garros, Nadal este mare favorit să îşi extindă recordul la French Open, mai ales că vine duă succese la Monte Carlo, Barcelona şi Roma şi un singur meci pierdut pe zgură în acest an, contra lui Dominin Thiem, la Madrid. Austriacul a întrerupt atunci o serie incredibilă a lui Rafael, 50 de seturi consecutive câştigate pe zgură, depăşind un record al lui John Mc Enroe din 1984.

„Regele Zgurei” are un palmares fenomenal la Roland Garros,  79 de meciuri şi doar două înfrângeri, una cu suedezul Soderling, în 2009, şi una cu Djokovici, în sferturile din 2015. „Nadal este mare favorit să câştige al 11-lea titlu la Rolad Garros. Mai sunt câţiva jucători care visează şi ei, dar nu cred că are rost nici măcar să îi numesc, cu tot respectul. Dacă Nadal nu se accidentează, e imposibil să îl bată cineva”, consideră expertul EuroSport Boris Becker.

Totuşi, dacă ar fi cineva care să îl împiedice pe Nadal, cine ar putea fi acesta? Posibil Novak Djokovici, care e în revenire de formă, şi care a arătat în meciul cu spaniolul de la Roma că poate să îi ridice probleme. Sau Dominic Thiem, austriacul care l-a învins pe Rafa la Madrid. Or, cine ştie, Alexander Zverev sau Kei Nishikori vor reuşi ceva monumental.

Turneul de la Rland Garros este transmis de azi şi până pe 10 iune de EuroSport. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite