Un singur lucru a nemulţumit-o pe Simona Halep în meciul cu Azarenka: „Sper să o fac mai bine în turul următor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep va juca în optimi la Wimbledon, după ce a trecut în turul III de bielorusa Viktoria Azarenka, scor 6-3, 6-1.

A fost o victorie clară, cu o singură nemulţumire pentru jucătoarea noastră. 

"În primul set nu am servit grozav. Nici nu am dat prea mult cu el în teren. În setul doi m-am reglat şi a fost mai bine. Sper să servesc mai bine în turul următor, pentru că o să am nevoie. Încerc să lovesc serviciul doi mai puternic, pentru că ştiu că fetele atacă serviciul doi. Am exersat mult la acest capitol şi astăzi mi-a mers foarte bine", a spus Simona, care e mulţumită cu ce a realizat până acum la Wimbledon.


"Faptul că sunt în săptămâna a doua e un rezultat bun deja. Dar îmi doresc mai mult, vreau să câştig fiecare meci pe care îl joc. Am încredere şi sunt pozitivă, e tot ce contează", a mai spus Halep.

În optimile de finală, Simona Halep o va întâlni pe americanca Cori Gauff.

Cine e Cori Gauff, viitoarea adversară a Simonei Halep la Wimbledon. La 15 ani face un milion de dolari din publicitate

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite