Nu se întâmplă prima dată în România. Şi nici măcar acestei jucătoare nu i s-a întâmplat prima dată, o spun unele dintre colege. Aşa e, acum s-a schimbat însă ceva. Ura este mai apăsată.

Allison Pineau este o femeie tare, în ciuda apariţiei mai curând subţiri. În 2009 a fost cea mai bună jucătoare a lumii şi după cum a început 2016, poate repeta performanţa. Are mii de bătălii într-un sport în care durerea este regulă. A văzut săli în toate colţurile Europei şi nu se mai miră de câţiva saltimbanci.

De data asta, a ales însă să se plângă. Să protesteze oficial şi în timpul meciului şi după. Ce s-a schimbat? Nu au mai fost câţiva idioţi patentaţi, ca în orice arenă. A fost un sentiment mai apăsat, mai adânc, care doare mai rău. E vorba de sentimentul pe care îl întâlneşti zilnic, dacă deschizi ziarele, televizorul sau Facebook-ul.

Aici domneşte o ură grea împotriva oricui, împotriva noastră şi mai ales împotriva celor care ar putea să fie altfel. Indiferent că sunt negri, imigranţi sau refugiaţi, afgani, somalezi sau pakistanezi, toţi sunt puşi la analiză. Ei sunt răul absolut, cei care violează, pradă şi în general vin aici să ne strice bunăstarea.

Nimeni şi nimic nu este iertat dacă nu este aprobat de majoritate. Persoanele gay nu au dreptul la parteneriate, chit că nu deranjează pe nimeni, azilanţii nu ar trebui să se stabilească aici, iar necreştinii omoară oameni. Drept urmare, un sat întreg a semnat ca la ei să nu ajungă 10 azilanţi. Ironic, iniţiativa a fost pornită de UDMR. N-ai fi zis, de la unii care zic mereu că-s discriminaţi.

Adaug faptul că musulmanii nu trebuie să aibă moschee şi nu o să vă povestesc cât de mult îi iubim pe ţigani. Recunoaşteţi cinstit că nu e zi să nu vă loviţi de altfel de mesaje. De fapt a devenit norma. Doar îndrăzneşte să spui ceva în apărarea lor.

Deunăzi, Ioana Avădanei remarca în „Adevărul“:

 „Nici copiii, nici profesorii, nici părinţii nu sesizează discursul discriminatoriu pentru că lor li se pare normal. Ei aşa gândesc. Cred că avem în şcoală focare de educaţie pentru discriminare, nu antidiscriminare. Avem focare de rasism în şcoală, atât în manuale, cât şi în modul de predare. Şcoala este sursă de discurs instigator la ură. Ceea ce putem face este să lucrăm cu copiii, să îi învăţăm să gândească“.

Este rezultatul unor ani în care am ignorat toate aceste semnale care atunci păreau disparate. Iar acum am tăcut când ele s-au intensificat şi au fost călărite politic. Ba chiar multora le-a plăcut pentru că asta maschează cel mai uşor impotenţa socială şi lipsa de performanţă administrativă. Găsirea unor vinovaţi este mult mai la îndemână. 

Să nu te mire astfel că nişte oameni care au văzut-o pe Allison Pineau jucând de câţiva ani încoace s-au hotărât brusc „să-i arate de unde vine“. E aproape firesc, căci nimeni nu le spune altfel.

Toate acestea se întâmplă pentru că nu există nicio vorbă, niciun mesaj de la centru, de la nici un politician important care să spună altfel. Toţi s-au pitit sub sondaje şi, de teamă că nu-i mai votează lumea, spune ca ea. Vârfurile noastre politice şi sociale sunt laşe aici şi nimeni nu vrea să vorbească de toleranţă. În acest moment, nimeni nu transmite în România acest tip de mesaj. Nici de la stânga, nici de la dreapta. Şi-i lasă singuri pe cei care fac lucru acesta, determinându-i să fie nişte rătăciţi.

Aştept să văd care va fi nota de plată, căci va veni cu siguranţă una. Altfel, mă minunez să văd că românii care au fost închişi între propriile graniţe ani buni se chinuie acum să le închidă chiar ei, fie că vorbim de cele fizice, fie de cele sociale.