Un antrenor „devorat“ pe etapă! Recordul pe care doar Liga I îl poate atinge. Cum e situaţia în campionatele de lângă noi

Un antrenor „devorat“ pe etapă! Recordul pe care doar Liga I îl poate atinge. Cum e situaţia în campionatele de lângă noi

Ionuţ Badea (38 de ani) le-a mai antrenat pe FC Argeş, Internaţional Curtea de Argeş, Pandurii, U Cluj şi FC Braşov

Demis luni seară, la finalul eşecului cu Săgeata Năvodari, Ionuţ Badea, care preluase Oţelul Galaţi în iunie 2013, a devenit cel de-al 12-lea antrenor din Liga I destituit de la începutul sezonului. După doar 12 etape!

Ştiri pe aceeaşi temă

Liga I este un om flămând într-un magazin de panificaţie. Unde produsele expuse sunt reprezentate de antrenori. Campionatul nostru devorează tehnicienii pe pâine şi bate recorduri în materie. 
 
Luni seară, la finalul eşecului cu Săgeata Năvodari (1-2), de la Constanţa, Ionuţ Badea, antrenorul Oţelului, a aflat de la TV ceea ce bănuia deja. Că a fost demis. Cu doar trei succese, toate la limită, şi două rezultate de egalitate, antrenorul pleacă de la Galaţi lăsând Oţelul pe locul 13. Este al 12-lea tehnician demis după doar 12 etape! 
 
Echipe cu câte două schimbări
 
Ritmul galopant în care sunt sacrificaţi oamenii de pe bancă din Liga I este unul anormal în alte campionate. Nu însă şi la noi. Culmea, în sezonul trecut, după aceeaşi perioadă, acelaşi număr de antrenori se despărţiseră deja de echipele lor. 
 
Acum, de la începutul sezonului, jumătate dintre echipele din Liga I (nouă) şi-au schimbat tehnicianul. Asta pentru că unele grupări, precum Vaslui sau Corona, au fost mai nerăbdătoare şi au schimbat deja doi antrenori. 
 
Cu excepţia celor de la Săgeata Năvodari şi Concordia Chiajna, de la locul 7 în jos, toate echipele au alţi diriguitori pe băncile tehnice. „Patronii de la noi nu au răbdare cu antrenorii“, explica Mitică Dragomir una dintre cauzele comportamentului deviant al oamenilor cu bani din Liga I. 
 
Am asistat la situaţii incredibile, cu antrenori demişi după două etape, care stau doar două etape la o echipă şi care află de la TV că au fost trimişi la plimbare de către patroni. Sezonul trecut, în Liga I s-au produs 31 de schimbări de antrenori (în 34 de etape). Care va fi ţinta atinsă acum? 
 
De remarcat că, din primele şase clasate, trei, Steaua, Petrolul şi Botoşani, au cei mai longevivi antrenori, Reghecampf, Contra şi Cristi Popovici. Asta deşi media lor de „viaţă“ pe bancă, de până acum, puţin peste un an, spune totul. În campionatele serioase, un tehnician rămâne cel puţin trei-patru ani la o echipă. 
 
Doar ruşii ţin aproape 
 
Cu „Big 5“, primele cinci ligi din punct de vedere al forţei în Europa (Anglia, Germania, Spania, Italia şi Franţa), nu există repere de comparaţie, la acest capitol. Aici, până acum s-au schimbat, în medie, doar doi-trei antrenori în fiecare ligă. „Adevărul“ a radiografiat şi situaţia din campionatele vecine. 
 
Nici măcar în zonă nu se mai regăseşte acest apetit nesănătos de devorare a antrenorilor. Cel mai aproape de noi sunt ruşii, cu tehnician schimbat la 1,5 etape, dar aici e altă poveste. 
 
Se investesc sume enorme, plus că numărul a fost „stricat” şi de situaţia de la Anji Mahacikala. Unde patronul a refuzat să mai investească sume exorbitante în echipă, Hiddink şi-a dat demisia, iar în scurt timp a picat şi fostul său secund şi înlocuitor, Rene Meulensteen. 
 
Apoi, tot în Rusia, Dorinel Munteanu a simţit, pe pielea lui, „asemănările” dintre cele două campionate, după ce-a rămas la Kuban mai puţin de trei luni. 
 
La polul opus se află Ungaria, unde după 12 etape a fost demis un singur antrenor (!), Istvan Kozma, de la Ujpest, în urmă cu câteva zile. 
 
31 de schimbări de antrenori (în 34 de etape) s-au produs în întreg sezonul trecut din Liga I
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările