UEFA a tăiat în carne vie după scandalul de la Bucureşti: Suspendare dictată după Austria - Macedonia de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arnautovici (stânga) şi gestul său controversat
Arnautovici (stânga) şi gestul său controversat

Partida de duminică, încheiată cu victoria austriecilor, scor 3-1, a născut mai multe controverse. Atât pe plan intern, cât şi cel internaţional.

Dacă în ţară, scandalul distribuirii biletelor Euro 2020 e în plină desfăşurare, astăzi venind şi reacţia acidă a lui Dorinel Munteanu, în schimb, la nivel competiţional, UEFA a luat o decizie împotriva învingătorilor. Iar asta după trei zile de analiză!

Concret, pentru gestul său de după marcarea golului de 3-1, austriacul Marko Arnautovici a fost suspendat o etapă, urmând să rateze meciul de joi (ora 22.00, Pro TV), cu Olanda, din Amsterdam!

S-a ajuns aici pentru că s-a considerat că Arnautovici l-a jignit pe macedoneanul Alioski, făcându-i un semn care, în unele locuri, se traduce prin „puterea albilor“.

Până la decizia UEFA de a-l suspenda, Arnautovici a încercat să explice că n-a intenţionat să jignească, după golul său de 3-1: „Au existat câteva cuvinte dure, ieri, în tensiunea meciului, iar pentru acestea doresc să-mi prezint scuzele, mai ales prietenilor mei din Macedonia de Nord şi Albania. Vreau să spun un lucru foarte clar: NU SUNT RASIST! Am prieteni în aproape toate ţările şi susţin diversitatea. Cine mă cunoaşte e conştient de acest lucru“.

Această postare pe reţelele de socializare nu l-a salvat însă pe Arnautovici, care va sta în tribune, joi, pe „Johan Cruyff Arena“ din Amsterdam.

CITEŞTE ŞI:

Un golan pe „Arena Naţională“: Ce ar fi strigat Arnautovici de l-a suspendat UEFA

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite