UEFA a scos un oraş de pe lista celor care organizează meciuri la Euro 2020! Reacţia oficialilor la decizia unilaterală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
uefa

Autorităţile basce au anunţat, miercuri seară, că forul european a decis ca oraşul Bilbao să nu mai găzduiască meciuri de la turneul final din acest an.

UEFA a prevăzut să ia în cursul zilei de vineri o decizie finală cu privire la oraşele Bilbao, Munchen şi Dublin, care nu au oferit până în prezent suficiente garanţii în privinţa accesului fanilor pe stadioane în timpul EURO 2020, însă oficialităţile basce au anunţat că au fost deja informate oficial în legătură cu decizia de excludere a oraşului lor.

“UEFA a trimis o informare conform căreia a luat în mod unilateral decizia de a retrage stadionul San Mames de la găzduirea meciurilor de la Euro-2020”, se arată pe site-ul bilbao.eus, citat de news.ro.

Autorităţile urbei vor solicita explicaţii din partea UEFA şi a federaţiei spaniole, instituţii pe care le consideră responsabile directe de faptul că nu vor mai avea parte de acest eveniment sportitv. „Nu vom permite să fie pusă în discuţie lunga şi bogata experienţă şi capacitate a autorităţilor basce în privinţa gestionării şi organizării de evenimente de amploare internaţională. Nu vom permite să existe dubii cu privire la criteriile care au fost stabilite în acest proiect”, au afirmat organizatorii, într-un comunicat citat de Agerpres. 

Aceştia au somat UEFA să le transmită care sunt clauzele contractului pe care nu le-au respectat, precum şi „punctul contractului care menţionează posibilitatea schimbării oraşului gazdă fără a consulta, a comunica sau a lucra cu acest oraş gazdă”.

Săptămâna trecută, în presa spaniolă, au apărut zvonuri că stadionul olimpic din Sevilla ar putea să găzduiască meciurile de la Euro-2020 programate în Spania, în locul arenei San Mames din Bilbao.

Pe stadionul din Bilbao erau programate meciurile naţionalei Spaniei cu Suedia (14 iunie), Polonia (19 iunie) şi Slovacia (23 iunie), din grupele Campionatului European, precum şi o optime de finală, la 27 iunie.

Bucureştiul este pe el pe lista oraşelor care vor găzdui meciuri din cadrul Euro 2020, competiţie care şi-a păstrat denumirea, în mod simbolic, deşi se va desfăşura, între 11 iunie - 11 iulie 2021

Programul meciurilor de la Bucureşti

Grupa C

Duminică, 13 iunie 2021, ora 19.00

Austria – Macedonia de Nord

Joi, 17 iunie 2021, ora 16.00

Ucraina – Macedonia de Nord

Luni, 21 iunie 2021, ora 19.00

Ucraina – Austria

Optime de finală

Luni, 28 iunie 2021, ora 22.00

Locul 1 grupa F – Locul 3 din grupa A/B/C

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite