Turul ciclist al Sibiului, câştigat de un sportiv din Columbia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sibiul a fost plin si in aceasta vara de ciclişti din toate colţurile lumii, veniţi să participe la această competiţie.

Ediţia din acest an a Turului Ciclist al Sibiului a fost câştigată de Ivan Ramiro Sosa, un columbian de 21 de ani, de la pro-continentala Androni Giocattoli Sidermec. Şi în 2017, la Sibiu, a triumfat tot un rutier din statul sud-american, şi tot din echipa lui Savio, Egan Bernal, un tânăr pe care specialiştii îl consideră acum viitorul star al ciclismului.

Bernal a semnat între timp un contract cu cea mai puternică echipă, Team Sky, şi a câştigat deja mai multe curse.

Eduard Grosu, campionul României şi component al lotului naţional, a fost la câteva sutimi de secundă de o nouă victorie în ultima etapă de la Sibiu, după cea de anul trecut. Grosu a sprintat când mai erau 5-600 de metri şi i-a depăşit rând pe rând pe cei din plutonul fruntaş, format din 7 evadaţi. Românul a trecut al doilea linia de sosire, după olandezul Jason Van Dalen (Rotterdam) şi în faţa lui Davide Ballerini (Androni).

Compania Alexandrion Group a sustinut si anul acesta Turul Ciclist al Sibiului la fel cum a procedat si la ultimele doua editii.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite