Transfer peste capul lui Gigi Becali: „Eu n-am vrut jucătorul ăsta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Ghencea se mai iau decizii şi peste patron! Chiar latifundiarul a recunoscut că soluţia găsită pentru postul de fundaş dreapta nu e una pe placul său.

Steaua l-a adus, sub forma de împrumut, pe Rafael Cruz, de la Atletico Goianiense, o echipă care a retrogradat din prima ligă braziliană. 

Fotbalistul de 28 de ani are un salariu de 25.000 de euro pe lună din care doar suma de 10.000 de euro va fi suportată de roş-albaştri. După şase luni, dacă va confirma, Cruz poate fi achiziţionat definitiv de Steaua, în schimbul unei sume care, deocamdată, n-a fost stabilită.

Nu toţi oficialii din Ghencea au fost de acord cu aducerea lui Rafael Cruz în România.

Recomandat de Mihai Stoica

„Eu nu voiam să luăm jucătorul ăsta. MM ştie toate amănuntele despre el. Eu aşa le-am zis: să nu luăm un jucător doar pentru meciul cu Ajax, pentru că va reveni Georgievski. Dar dacă ei au insistat, am fost de acord. Noi putem să-l luăm şi pe Maicon (n.r. – Fundaş dreapta la Manchester City) şi să nu ne calificăm. Aşa cum am putea să ne calificăm şi dacă l-am băga pe Nicu Epaminonda fundaş dreapta“, a spus Gigi Becali la sport.ro, făcând referire la fostul jucător al celor de la Unirea Urziceni.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite